Spectacolul continuă la patinoarul din piața Sf. Ioan

Săptamâna aceasta a sosit mult-așteptatul moment al deschiderii patinoarului din piața Sf. Ioan. Sute de brașoveni s-au bucurat de acest eveniment, fie direct pe gheață, fie la minitârgul care înconjoară patinoarul. În Piața Sfântul Ioan sunt amplasate și zece căsuțe cu dulciuri și băuturi calde, iar pentru copiii mici există și un trenuleț electric care abia așteaptă să-i distreze. Programul de evenimente va continua, mai ales în weekend-uri, cu artiști locali și coruri de copii.

Astăzi, 9 decembrie, începând cu ora 17:30 pe scena Studioului Magic FM amplasată în piața Sf Ioan, atmosfera a fost întreținută de Elevi ai Liceului de Muzica Tudor Ciortea din Brasov si artista Ionela Bran.

Citeste și:  Soluții pentru fluidizarea traficului dintre Sânpetru și Brașov

Patinoarul are o suprafață de 600 mp și, pentru prima dată, în interiorul ringului există un brad împodobit. Capacitatea este de 150 de persoane, care vor avea intrare gratuită pe toată perioada patinoarului. Seriile de patinaj sunt din două în două ore, cu o oră și jumătate timp efectiv de patinaj și 30 de minute timp de refacere a gheții. Patinoarul va fi deschis până pe 5 februarie.

Programul patinoarului este:

În perioada 6 – 22 decembrie

  • Luni – Vineri: 4 serii, începând cu ora 14.00;
  • Sâmbătă – Duminică: 6 serii, începând cu ora 10.00.

În perioada 23 decembrie – 5 februarie

  • Luni – Duminică: 6 serii, începând cu ora 10.00.
Citeste și:  Patriarhul Daniel: Nu este suficient să postim mult, dacă nu suntem și milostivi

Accesul pe patinoar este gratuit, iar patinele pot fi de asemenea închiriate gratuit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.