Un singur an de prezență în divizia A i-a fost de ajuns antrenorului Florin Paraschiv pentru a duce mai departe la seniorat, cu succes, un proiect frumos care are baze solide, de ani de zile, la Sporting Ghimbav.
La finalul săptămânii trecute, la fix un an de când a preluat echipa de seniori a clubului, Florin Paraschiv a reușit să facă o figură foarte frumoasă la un turneu amical care a avut loc la Vaslui, acolo unde, desi au pierdut cele două meciuri jucate în compania celor de la HC Buzău (34-21) și CSM Odorhei (25-22), a avut prestații care au fost lăudate de cei prezenți.
Chiar dacă a început cu emoții turneul, la care au participat doar echipe din primul eșalon, Sporting Ghimbav s-a ridicat repede la nivelul competiției, iar pe alocuri a reușit chiar să joace de la egal la egal cu echipe respectate ale campionatului. “Faptul că noi am reușit să ne ridicăm o bună parte din timpul jucat, la nivelul unor formații puternice din liga zimbrilor, ne arată că facem bine ce facem și că suntem pe drumul cel bun cu proiectul nostru de construcție a unei echipe puternice de divizie. Sunt mândru de jocul băieților, mai ales că la momentul meciului cu HC Buzău, aveam două săptămâni de pregătire fizică la activ, și doar cinci antrenamente cu mingea. De asemenea, un alt aspect de care sunt tare mândru, este acela că avem în lot doar doi jucători de 27 de ani, în rest doar tineri, în mare parte crescuți, aici, la Sporting Ghimbav”, a declarat Florin Paraschiv.
Principalul obiectiv pentru perioada următoare, este de a crește valoarea individuală a fiecărui jucător în parte, antrenorul Florin Paraschiv fiind de părere că dezvoltarea lor din toate punctele de vedere, este extrem de importantă pentru ca un grup să funcționeze, într-adevăr, ca o echipă. “Eu am avut multe contacte cu handbalul din Franța, unde mi-am făcut și master coach-ul, și acolo am văzut cât de important este să ai material bun individual, cu care să lucrezi într-o echipă. Dacă fiecare jucător este bine pus la punct, atât fizic, cât și mental, îi faci mult mai ușor să funcționeze ca echipă. O construcție solidă are nevoie de baze solide pe care le putem pune doar împreună, fiind atenți la fiecare jucător, pentru că toți sunt importanți, și cel care are acum 17 ani, și trebuie crescut corect, dar și cel care are 27 și mai are de are de pus la punct una, alta, la el”.
Reamintim că echipa de seniori Sporting Ghimbav are doar un an de prezență în divizia A, în sezonul trecut, unde a terminat pe locul patru în play-off-ul de tineret, cu Florin Paraschiv pe banca tehnică.
“Trebuie să recunosc, am ales să vin la acest club, datorită oamenilor inimoși care se se află în jurul lui. Nu mai e un secret pentru iubitorii de sport din Brașov, faptul că Viorel Irimie a pus pe picioare un club care a ajuns să fie respectat la mai multe sporturi, iar acum, la handbal masculin, iată că a reușit să facă pasul către handbalul mare. E adevărat, suntem la început, dar am mare încredere că în câțiva ani, putem promova în prima divizie a țării, cu un nucleu important de jucători, crescuți, aici, la Ghimbav. Chiar dacă am avut oferte să lucrez la cluburi mai mari, mie mereu mi-a plăcut să contruiesc. Nu m-am ferit să încep de jos, să formez echipe și să cresc jucători. Am făcut asta la Rom-Cri, apoi și la CNOT, iar acum sunt din nou, la marginea terenului, la Sporting Ghimbav, un club care, trebuie să recunoaștem, nu ar fi avut o șansă reală de a face acest pas către seniorat, fără implicarea Primăriei Ghimbav. Primarul Ionel Fliundra a înțeles nevoia comunității în ceea ce privește sportul, și nu doar că a sprijinit cluburile private și a înființat un club al Ghimbavului – care va intra în activitate în perioada următoare, dar va construi și baze frumoase de pregătire și recuperare în oraș. Ori în aceste condiții, tot ce trebuie să facem noi, este să muncim și să dăm totul când intrăm în teren”, a mai adăugat profesorul Florin Paraschiv.
În timpul rămas până la startul campionatului, Sporting Ghimbav va mai juca cel puțin șase meciuri amicale iar între ele se va pune accentul pe pregătirea tehnico tactică, având însă în program și reprize de pregătire fizică sub supravegherea lui Mircea Olteanu, kinetoterapeutul echipei. Startul în noul sezon competițional se va da la jumătatea lunii septembrie.