Mihaela Hogaș și Cosmin „Mex” Nedelea au participat, în weekend, la Campionatul European de Patinaj Viteză, desfășurat în Olanda, la Heerenveen. Patinatorii Coronei au fost singurii sportivi români prezenți la prestigioasa competiție europeană.
Mihaela Hogaș s-a clasat pe poziția a 14-a în proba de 500m, cu un timp de 39.296s, la o diferență de +1,97s de ocupanta primului loc, olandeza Femke Kok. Podiumul probei a fost „pictat” în culorile alb, roșu și albastru și a fost întregit de rusoaicele Angelina Golikova și Daria Kachanova.
În cadrul probei de 1000m, Mihaela a sosit a 15-a, înregistrând timpul de 1:19.097 min, la o diferență de +5.49s față de primul loc. Podiumul probei a fost, și aici, împărțit între sportivele olandeze și rusoaice: Jutta Leerdam (Olanda), Femke Kok (Olanda) și Daria Kachanova (Rusia).
Mihaela are un PB de 38.37 în proba de 500m și 1:16.19 în proba de 1000m, recorduri înregistrate la finalul anului 2021.
„Este o plăcere să revin la Heerenveen pentru Europene. Acolo, în Olanda, patinajul este foarte iubit. Din păcate, din cauza pandemiei, spectatorilor nu li s-a permis accesul, iar noi, sportivii, am stat în izolare. Este al treilea an consecutiv când particip la Campionatul European și simt că prind din ce în ce mai multă experiență. Îmi doream să pot aduce rezultate mai bune, dar fiecare pas înapoi mă face să muncesc mai mult. Mulțumesc echipei și antrenorului meu, Bogdan Stănescu, clubului CSM Corona Brașov și COSR. Mulțumesc pentru sprijinul și încrederea oferită de către sponsorul meu din acest sezon olimpic, Bilka” a declarat Mihaela Hogaș, sportiva Coronei Brașov.
Pentru prima dată la un campionat european, Cosmin „Mex” Nedelea a reînnodat, după mulți ani, șirul prezențelor masculine românești la un asemenea nivel. „Mex” a participat în cea mai spectaculoasă probă a patinajului viteză, mass start, și s-a clasat pe poziția 22, parcurgând cele 16 ture ale probei în 7:34.220 min.
„Mă bucur că am reușit să particip la Campionatul European, a fost o experiență nouă și interesantă. Am obținut locul 22 la proba de mass start, o probă foarte grea, dar captivantă. Sunt mulțumit de ce am realizat și continui pregătirea pentru Cupa Mondială de U23”, a declarat Cosmin „Mex” Nedelea.
Sportivii Coronei se luptă în patinajul viteză cu națiuni cu tradiție în această ramură sportivă și reușesc să înscrie numele României în selecția rarefiată a celor mai buni patinatori din Europa. Ei se antrenează între patru și șase luni pe an la Inzell, în Germania, din cauza lipsei de infrastructură sportivă din România.
„Sunt mulțumit că ne-am calificat a treia oară consecutiv la Campionatul European cu Mihaela Hogaș, iar la ediția aceasta și cu un băiat, Cosmin Nedelea. De asemenea, sunt mândru că pot reprezenta România la cele mai importante concursuri din lume, cu sportivii mei brașoveni, cu care lucrez neîncetat de 14 ani. Întotdeauna există loc de mai bine, dar rezultatele au fost bune. Toată pregătirea noastră este dirijată către un vârf de formă în cadrul Jocurilor Olimpice și, intermediar, la Cupa Mondială de la Innsbruck de peste două săptămâni. Ne întoarcem la Inzell unde continuăm pregătirea specifică pe gheață. Mulțumim clubului CSM Corona Brașov pentru sprijinul acordat, municipalității, Comitetului Olimpic și Sportiv Român și nu în ultimul rând, partenerului nostru Bilka, care ne-a susținut performanța în acest an olimpic”, a declarat Bogdan Stănescu, antrenor principal secția de patinaj viteză Corona Brașov.
Mihaela Hogaș se află în cursa pentru calificarea la Jocurile Olimpice Beijing 2022. În data de 16 ianuarie va fi publicată lista sportivilor participanți la a 24-a ediție a Jocurilor Olimpice de Iarnă.
Despre Corona Brașov
Clubul Sportiv Municipal Corona Brașov este o structură sportivă și instituție publică de interes local, aflată în subordinea Consiliului Local al Municipiului Brașov. S-a înființat sub forma unui club sportiv municipal polisportiv, persoană juridică de drept public, prin Hotărârea nr. 235 a Consiliului Local întrunit în ședință ordinară la 29 martie 2019. În prezent, în cadrul clubului funcționează 7 secții: handbal, hochei, scrimă, natație, patinaj, schi, polo. CSM Corona Brașov este continuatorul Asociației Sport Club Corona 2010.