Serviciul Român de Informații (SRI) demarează construcția unui nou sediu, la Brașov, ce va fi poziționat în apropierea campusului de cercetare al Universității Transilvania Brașov. Proiectul atinge aproape 90 de milioane de lei.
Proiectul este derulat de Ministerul Dezvoltării prin Compania Națională de Investiții, care acum a lansat licitația aferentă derulării investiției. Potrivit anunțului postat pe portalul de achiziții publice, valoarea contractului, care include și partea de proiectare tehnică și de avizare a construcției, este de 73.806.566,65 lei fără TVA, respectiv 87.829.814,31 lei cu TVA. Sediul proiectat ar urma să aibă mai multe corpuri, cel administrativ principal, urmând să aibă subsol, parter și trei etaje, din care unul retrase, informează bizbrasov.ro
Conform documentației, durata de realizare a lucrărilor este de 28 de luni, însă contractul cu constructorul ar urma să se desfășoare pe o perioadă de 88 de luni.