
În perioada 01- 25.10. 2026 se desfăşoară la nivel naţional ŞTAFETA VETERANILOR care prin trei trasee, simbolic reprezentate de culorile Drapelului Naţional străbat România cu plecare din Bucureşti şi converg la Carei, în data de 25 octombrie, Ziua Armatei României.
A.N.C.M.R.R. participă în calitate de partener şi structură asociativă la ŞTAFETA VETERANILOR.
Este o manifestare sportivă (alergare şi bicicletă) care are la bază, respect, camaraderie, voluntariat, recunoştinţă faţă de veterani şi memorie a eroilor României. Şi Filiala Judeţeană Braşov a ANCMRR prin reprezentanţii săi este implicată în această activitate.
ŞTAFETA VETERANILOR va ajunge în data de 08.10.2026 la Braşov, pe traseul galben, iar în data de 09.10.2026 pe explanada din faţa clădirii Comandamentului Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” va avea loc o mică ceremonie de predare a ştafetei, între participantii care au adus-o şi cei care o vor prelua pe itinerarul catre municipiul Sfântul Gheorghe.