Agenţia de rating Standard & Poor’s a reconfirmat vineri perspectiva stabilă a economiei româneşti şi calificativul BBB-/A-3 pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută şi în monedă locală, informează Ministerul Finanţelor Publice.
„Iată că atunci când se fac evaluări pe marginea economiei, nu politică partizană şi panicată, dimensiunea pozitivă a economiei se arată clar şi fără niciun fel de dubiu sau rezervă. Analizele şi prognozele MFP sunt confirmate de S&P, iar acest lucru trebuie să dea încredere tuturor investitorilor şi actorilor economici din societate şi în planul nostru economic pentru România. Totodată, mă aştept ca de acum înainte toţi cei care simt un imbold personal de a face declaraţii mincinoase şi iresponsabile, de natură să saboteze economia naţională, să se abţină, având în vedere că evaluările internaţionale îi contrazic direct şi puternic”, afirmă ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.
Conform comunicatului, printre punctele forte ale României care susţin decizia agenţiei sunt evidenţiate nivelul moderat al datoriei publice guvernamentale şi al datoriei publice externe, precum şi creşterea economică solidă înregistrată în ultimii ani.
Referitor la prognozele de creştere economică, Guvernul consideră că prognozele stabilite atât pentru anul 2019 cât şi estimările pe termen mediu sunt realizabile, având în vedere indicatorii economici înregistraţi în primul semestru din 2019, se mai arată în comunicat.
’În ceea ce priveşte deficitul bugetar pe anul 2019 estimarea agenţiei de rating confirmă că România se va încadra în ţinta asumată ca stat membru Uniunii Europene, precizează MFP.