Guvernul României a decis ieri prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile începând de azi. Măsura a fost luată din cauza numărului în creștere a numărului de infectări cu Covid-19.
HOTĂRÂRE nr. 40 din 13.08.2020
privind propunerea prelungirii stării de alertă și a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19
Având în vedere analiza factorilor de risc privind managementul situației de urgență generată de virusul SARS-CoV-2, pe teritoriul României la data de 11.08.2020, realizată la nivelul Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției, luând în considerare persistența unui număr crescut de persoane infectate pe teritoriul național, precum și apariția zilnică a unor cazuri noi de persoane infectate, care mențin o presiune constantă asupra capacității de gestionare a unităților administrativ –
teritoriale și a sistemului sanitar, în contextul necesității de creare a condițiilor socio – economice necesare relansării graduale a economiei naționale, concomitent cu menținerea unui nivel de alertă adecvat
la nivelul componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, în considerarea prevederilor art.
7^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/2020, privind stocurile de urgență medicală, precum și unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu modificări și completări prin Legea 20/2020, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la împuternicirea secretarului de stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne să dispună orice măsuri necesare pentru situațiile în care există un risc iminent pentru sănătatea publică, precum și ale prevederilor H.G. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) și d) și art. 81 din OUG. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situaţiilor de Urgenţă, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 9 alin. 1, art. 32 alin. 2, art. 37, art. 41, art. 42 alin. 1, art. 43 alin. 1, art. 44 alin.2 și 3, art. 45 alin.1 și art 71 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, ale art. 20 lit.
l) din Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
2 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 2 și art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcționarea şi componența Comitetului Național pentru Situaţii Speciale de Urgenţă,
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art.1 Se propune prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul național, pentru operioadă de 30 zile, începând cu data de 16.08.2020.
Art.2 Măsurile de prevenire și control a infecțiilor generate de virusul SARS-CoV-2, necesar a fi adoptate începând cu data de 16.08.2020, în contextul epidemiologic actual, sunt prevăzute în anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3 Art. 1 din Hotărârea CNSU nr. 38 din 01.08.2020 se modifică și se
completează după cum urmează:
„(1) Programul de lucru cu publicul al operatorilor economici care desfășoară
activități în spații special destinate, dispuse în exteriorul clădirilor unde se desfășoară activități de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, cum sunt terasele, cluburile, barurile și alte asemenea, de la nivelul județelor Argeș, Brașov, Constanța, Dâmbovița, Ilfov, Prahova, Galați și Municipiul București, nu poate începe înainte de orele 06.00 și nu poate depăși orele 24.00, ultima comandă putând fi preluată cel târziu la orele 23.00.
(2) În intervalul menționat la alin. (1), operatorii economici care desfășoară
aceste activități, au obligația să ia măsuri pentru limitarea numărului de clienți la numărul locurilor pe scaune, precum și a oricăror activități care presupun interacțiunea fizică între clienți, inclusiv dansul.”
Art.4 Se modifică și se completează art. 3, lit. r) din Hotărârea CNSU nr. 36 din 21.07.2020, după cum urmează:
„r) membrii delegațiilor sportive internaționale care participă la competiții sportive organizate pe teritoriul României, în condițiile legii, oficialii forurilor sportive internaționale care organizează aceste competiții, precum și arbitrii delegați;”.
Art.5 După art. 3, lit. r) din Hotărârea CNSU nr. 36 din 21.07.2020, se introduce o nouă literă, după cum urmează:
„r^1) sportivii români, care își desfășoară activitatea în alte state și care sunt convocați la loturile naționale pentru a reprezenta România la competiții sportive organizate în condițiile legii, membrii delegațiilor sportive românești care se întorc în România de la competiții sportive internaționale, precum și oficialii și arbitrii români care au fost delegați la competițiile internaționale”.
Art.6 Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.
PREŞEDINTELE COMITETULUI NAŢIONAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ
PRIM-MINISTRU
LUDOVIC ORBAN