Guvernul a prelungit cu 30 de zile starea de altertă pe tot teritoriul țării, începând cu data de 9 noiembrie 2021. Rămân în vigoare toate restricțiile adoptate în 25 octombrie: masca este obligatorie peste tot, inclusiv pe stradă, accesul la mai multe activități se face doar pe baza certificatului verde, magazinele au program mai scurt, iar carantina de noapte de la ora 22.00 ramane valabila pentru cei care nu sunt vaccinati anti-covid sau nu au trecut prin boala.
Evenimentele private sunt în continuare interzise, iar accesul în magazinele ne-esenţiale şi în centrele comerciale este permis doar celor vaccinaţi sau trecuţi prin boala.
Restricțiile care se impun în perioada stării de alertă
De la ora 22:00 şi până la 5:00, pe întreg teritoriul ţării va fi interzisă circulaţia, excepţie făcând persoanele vaccinate sau trecute prin boală, care trebuie să prezinte certificatul verde.
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de
persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie
Sunt interzise organizarea şi desfăşurarea de mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte, spectacole, cursuri de instruire, workshopuri, conferinţe sau alte tipuri de întruniri, organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive şi altele asemenea), precum şi a întrunirilor de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, sportive sau de divertisment în spaţii deschise sau închise.
Accesul în toate zonele care nu sunt esenţiale se face folosind certificatul verde pentru persoanele vaccinate anti-COVID sau trecute prin boală. Însă, în magazinele alimentare din interiorul centrelor comerciale de tip mall se va putea intra doar cu certificatul verde.
Masca devine obligatorie „peste tot”, fiind anulate toate excepţiile.
Competiţiile sportive se vor desfăşura fără public, concertele şi spectacolele în aer liber vor fi interzise, iar cinematografele şi teatrele vor funcţiona la capacitate de 30%, însă cu certificat verde sau dovada trecerii prin boală.
Programul restaurantelor va fi limitat la ora 21,00 şi vor putea intra doar persoanele cu cerificat verde COVID sau care au fost infectate cu SARS-CoV-2 şi s-au vindecat.
Barurile, cluburile şi discotecile vor fi închise. La piscine şi săli de jocuri de noroc este permis accesul în limita a 30% din spaţiu pentru cei vaccinaţi cu schemă completă şi trecuţi prin boală, în intervalul orar 5,00-21,00. Aceleaşi condiţii sunt şi la locurile de joacă pentru copii.
Cultele religioase pot organiza slujbele şi rugăciuni colective în interiorul şi/sau în afara lăcaşurilor de cult, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, precum şi procesiuni.
Pe durata stării de alertă, angajatorii dispun organizarea muncii la domiciliu sau în regim de telemuncă, pentru cel puţin 50% din angajaţi, acolo unde specificul activităţii permite.
Accesul persoanelor, cu excepţia angajaţilor, în incintele instituţiilor publice centrale şi locale, regiilor autonome şi operatoriilor economici cu capital public este permis doar celor care fac dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, care prezintă rezultatul negativ al unui test RTPCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber sunt permise cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună.
HOTĂRÂRE nr. 101 din 08.11.2021 file:///C:/Users/news/Downloads/HCNSU%20nr.%20101%20din%2008%2011%202021%20prelungire%20alerta.pdf