Statele membre ale UE discută astăzi despre aderarea Ucrainei

Reprezentanţi ai celor 27 de state din Uniunea Europeană se întâlnesc astăzi la Bruxelles pentru a discuta despre aderarea Ucrainei, în cadrul pregătirilor pentru summitul din 14-15 decembrie la care se vor decide perspectivele Ucrainei, Republicii Moldova, Georgiei şi Bosniei-Herţegovina de a deveni membre ale Uniunii, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Ungaria a ameninţat că va bloca primirea Ucrainei, în timp ce alte ţări pun diferite condiţii. Comisia Europeană a propus începerea negocierilor cu Kievul în martie sau imediat ce sunt îndeplinite condiţiile finale, dar decizia se va lua la reuniunea la vârf a liderilor europeni.

Marţi nu se va stabili nimic definitiv, dar se va discuta propunerea de acord pentru summit, unde se aşteaptă şi aprobarea unui sprijin financiar de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina până în 2027. Tatonările între membrii UE vor oferi însă indicii despre probabilitatea ca la întâlnirea de săptămâna viitoare să se dea undă verde aderării fostei republici sovietice, care rezistă din februarie anul trecut în faţa invaziei ruse.

Citeste și:  Ce te costă mita electorală?

Situaţia este complicată şi mai mult de cererea unor state membre ca în schimbul sprijinului lor pentru Ucraina la summit să se facă progrese în perspectivele de aderare ale Georgiei şi Bosniei-Herţegovina, arată alte surse ale Reuters de la Bruxelles. 

Foto. Shutterstock

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.