Tinerele speranțe de la secția de scrimă de la Corona Brașov încep să se remarce la Campionatul Național. După ce zilele trecute Enya Male s-a remarcat la floretă, astăzi, în competiția de spadă, Ștefania Lopătaru, antrenată la Corona de Robert Rigo, a terminat pe locul 7 la cadeți, într-un concurs în care s-a întrecut cu sportive mai mari ca vârstă.
„Sunt foarte mândru de acest rezultat, mai ales că a pierdut cu 15-12 șansa de a lua o medalie. Prestația ei îmi dă speranțe că putem face treabă bună la Corona. Pentru Ștefania este o realizare având în vedere că este în primul an la cadeți și are doar 15 ani. Îi mulțumesc pentru implicarea în pregătire și sper să continuăm tot așa. De asemenea, îi mulțumesc și colegului Mircea Manciuc, cel care a fost cu ea la concurs la București. Sper ca și vineri, în competiția băieților, acolo unde vom participa cu Călin Aprofirei și Șerban Cherciu, să avem rezulate bune”, a spus Robert Rigo, antrenorul Coronei de la spadă.