Strategia Națională Anticorupție 2021-2025 a fost publicată în Monitorul Oficial

Strategia Națională Anticorupție 2021-2025 a fost publicată în Monitorul Oficial. Documentul, aprobat de Guvern în 17 decembrie, a fost inițiat de Ministerul Justiției în urma unui amplu proces de consultare publică ce a debutat la nivel tehnic la finalul anului 2020.

Aprobarea strategiei răspunde nevoilor reale ale societății românești și totodată reprezintă îndeplinirea uneia dintre țintele importante asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență, precum și o mare relevanță din perspectiva Mecanismului de Cooperare și Verificare, precizează Ministerul Justiției.

Pe lângă măsurile de combatere a corupției, strategia include măsuri care vizează latura de prevenire și educare atât a oficialilor, cât și a cetățenilor, cu privire la teme precum: integritatea organizațională și diminuarea riscurilor de corupție, cadrul incriminator național al faptelor de corupție, drepturile omului, accesul la informații publice, transparența decizională, impactul corupției „mici” asupra serviciilor publice etc.

Citeste și:  Evenimente dedicate tradițiilor maghiare, la Centrul Cultural Reduta din Brașov

Documentul poate fi consultat aici și a fost elaborat pe parcursul anului 2021, având la bază o largă consultare publică, conform MJ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.