Structura de rezistență a Sălii Polivalente din Brașov, aproape finalizată

Astăzi, 5 martie, primarul Allen Coliban a verificat stadiul lucrărilor de construire a ,,Complexului Multifuncțional – Sală Polivalentă, municipiul Brașov”, proiect realizat în parteneriat de Compania Națională de Investiții și Primăria Brașov.

Lucrările se derulează conform graficului, în acest moment fiind în etapa finală de turnare stâlpilor de la ultimul inel al sălii principale, operațiune care se va încheia la sfârșitul acestei luni. Conform graficului, în luna aprilie va începe montarea structurii pentru acoperișul de la sala mare, iar la sala mică va începe montarea acoperișului. Luna aceasta vor începe lucrările de instalații și compartimentările din zidărie.

„Suntem în faza în care sala mică a ajuns la lucrările privind acoperișul, iar sala mare a ajuns la montarea inelului 1 de gradene. Suntem în grafic cu proiectul Sălii Polivalente, ea urmând să fie finalizată în toamna anului viitor, în toamna lui 2025. Este o investiție de care Brașovul are nevoie, cu atât mai mult cu cât, iată, avem cinci echipe care activează la nivelul primei ligi, în primul eșantion, dintre care avem o campioană națională la hochei și avem și două echipe care acum se luptă pentru accederea în play off atât la volei, cât și la baschet masculin. Avem nevoie de o astfel de infrastructură, întrucât și ambițiile și performanțele Brașovului o solicită“, a precizat primarul Allen Coliban.

Conform reprezentanților firmei de construcții, până în acest moment s-au realizat lucrările la structura de rezistență, în proporție de 90%, inclusiv montarea prefabricatelor din beton pentru gradene. Se lucrează la turnarea stâlpilor de rezistență de la ultimul nivel, lucrările la acest nivel fiind realizate în proporție de 70%.

Citeste și:  Un nou record în ceea ce privește temperatura la nivel global a fost stabilit pentru a 10-a lună consecutiv în martie.

La sala mică structura metalică a fost montată în totalitate și urmează montarea învelitorii. La sala mare au fost livrate componentele necesare structurii acoperișului, iar de luna viitoare va începe montarea acestora.

„În momentul de față suntem cu structura undeva la 90%, iar spre finalul lunii vom ajunge la sută la sută, deci terminăm structura de rezistență, ceea ce înseamnă partea de betoane. Am închis structura acoperișului de la sala mică. Urmează ca în maxim o lună de zile să avem demarate lucrările de structură pentru acoperișul de la sala mare. Urmează, apoi, montarea acoperișului la sala mică, urmând ca, la sfârșitul lunii iunie, să avem demarate lucrările pentru închidere acoperiș la sala mare. Concomitent, o să demarăm lucrările de umpluturi la interiorul halei și lucrările la exteriorul halei. Între timp, după ce vom face lucrările de acoperiș, ca să putem demara la interior lucrări de compartimentări, zidărie, gips carton. Concomitent, se lucrează  tot ce ține de partea de instalații“, a explicat Călin Janță, reprezentantul constructorului.

Durata de construire a sălii este de 36 de luni de la data ordinului de începere a lucrărilor, termenul fiind noiembrie 2025.

Valoarea lucrărilor este de 356,7 milioane de lei, din care cea mai mare parte este acoperită de CNI; Primăria Brașov va suporta 3,5% din cheltuieli.

Lucrările sunt realizate, în urma licitației organizate de CNI, de Asocierea MIS Grup SRL (Bistrița), Electrogrup S.A. (Cluj) și Energosteel ART SRL (Brașov), împreună cu Yenigun Insaat Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi din Turcia – terț, având ca și subcontractanți: Terratest Geotehnic SA, Loyal Center SRL, Eco Garden Construct SRL; Roland Survey; Saiatest; Generalsting; Dianova Instal; Abcony Serv; Elron Energy CO, KONE Ascensorul SA.

Citeste și:  Temperaturile extrem de ridicate cauzează dispariția totală a unui lac din România

Sala este construită pe terenul fostului stadion municipal și, conform proiectului tehnic, va avea o capacitate de 10.059 de locuri, în condițiile unei utilizări flexibile, fiind destinată competițiilor sportive, concertelor, conferințelor, congreselor, activităților culturale, cu respectarea normelor în domeniu care să permită omologarea ei la standarde naționale și internaționale și care să asigure organizarea unei mari varietăți de competiții.

În cadrul Sălii polivalente se va realiza și o sală de încălzire, care este de asemenea dotată cu tribune, cu 1.152 locuri, rezultând un număr total de 11.211 locuri. pentru public în întreg complexul.

Descrierea funcțională

Construcția sălii polivalente va permite desfășurarea următoarelor activități:

– sporturi (arena principală și spații anexe): tenis de câmp, tenis de masă, baschet, handbal, fotbal în sală, badminton, volei, floorball (hochei pe podea), box, atletism ușor (în sală), gimnastică, tir sportiv, haltere, scrimă, karate, judo, aikido etc., posibile datorită modularității și mobilității suprafeței de joc și a spațiilor anexe. Terenul de sport va avea un sistem de pardoseală din parchet, demontabil, multisport, agrementată FIBA. Pentru competițiile de handbal, peste pardoseala din parchet se va instala o pardoseală demontabilă din PVC.

– evenimente culturale: concerte de scenă, dans sportiv, competiții internaționale de dans, congrese, simpozioane, vernisaje, adunări religioase, etc

Construcția va fi organizată funcțional pe patru niveluri:

Citeste și:  Temperaturile extrem de ridicate cauzează dispariția totală a unui lac din România

Subsolul (cota -5.70m) este nivelul unde se realizează accesul în incinta de joc a sălii de sport, a sălii de încălzire și la anexele sportivilor (vestiare, sala de antrenament). La același nivel sunt căile de acces la zonele VIP, presă și administrație, conectate cu parcările special rezervate și separate de căile de acces ale publicului. Sub gradene sunt plasate cabine pentru artiști. Adițional, se găsesc spații tehnice, de depozitare, adăpost de protecție civilă, depozite pentru deșeuri și de aprovizionare pentru serviciile publice.

Parterul este nivelul unde se realizează accesul publicului în clădire, cu spații comerciale de închiriat și servicii de bar, accesul la grupurile sanitare și distribuția pe verticală a spectatorilor pe cele 8 grupe de scări, până la etajul 1.

Mezaninul (cota +3.62) este dedicat publicului, având spații pentru grupuri sanitare și două zone cu logii pentru acces în exterior, iar la cota +3.30 se află patru săli de conferințe – două de 129 locuri și două de 60 locuri – având ca spații anexă baruri, garderobe și grupuri sanitare. În zona sudică se regăsesc spații tehnice și o zonă de bucătărie care deservește restaurantul de la etajul următor.

Etajul 1 (cota +7.24m) este alocat atât publicului, cât și persoanelor VIP și presei, acestea din urmă beneficiind de o zonă cu acces separat, care este deservită de bar, restaurant și terasă adiacentă unei zone înierbate, necirculabile, aflată peste sala secundară. Atașată zonei de alimentație se află  zona de bucătărie, cu spații de depozitare și spații tehnice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.