Studenții de la Universitatea Transilvania încep cursurile în scenariul hibrid

Aproape 20.000 de studenți vor începe anul universitar la Brașov în scenariul hibrid. Mai exact, cursurile se vor desfășura online, iar pentru seminare, lucrări practice, laboratoare și proiecte, studenții vor veni fizic la facultate, cu respectarea tuturor normelor de protecție sanitară.

Orele practice se vor desfășura în calupuri de câte patru ore, cu două ore de pauză, timp în care sălile vor fi aerisite și dezinfectate corespunzător. De acasă sau de la bibliotecă şi din căminele universității, studenții se vor conecta la platformele de e-learning și vor participa la cursuri.

Orarul va fi clasic, la fel ca în anii precedenți, singura diferență fiind locul de desfășurare a cursurilor.

Citeste și:  Caravana Zurli aduce ”ZurliBucuria” în județele Harghita și Covasna pe 2 și 3 noiembrie

Și cazarea în căminele universității se va face în acest an în condiții speciale. Din totalul de 4.233 de locuri, din cauza restricțiilor impuse de autorități, au rămas disponibile 3.240 de locuri pentru studenții români şi străini. Repartiția în cămine s-a făcut după aceleași reguli ca și în anii precedenți, și anume în funcție de situația socială și de media de admitere sau a anilor de studii.

Pentru că situația epidemiologică actuală o impune, în căminele în care locuiau în mod normal câte 4 studenți în cameră, în acest an universitar vor fi cazați câte 3 studenți.

În căminele Universității Transilvania din Brașov se va impune respectarea măsurilor de igienă și siguranță epidemiologică, iar administrațiile căminelor vor igieniza constant clădirile.

Citeste și:  Începe Dracula Film Festival 2024 - vezi care sunt evenimentele de neratat ale festivalului de film fantastic de la Brașov

Și în acest an, Universitatea Transilvania din Brașov a realizat lucrări de reamenajare și reabilitare în cămine. În total,  peste 1,5 milioane de lei au fost investiți din fonduri proprii.

Universitatea, în colaborare cu Direcția de Sănătate Publică, este pregătită să ia toate măsurile care se impun în cazurile în care apar cazuri de Covid-19 în rândul studenților sau personalului, respectând măsurile specifice învățământului universitar.

Pentru astfel de situații au fost pregătite camere de izolare în cele două complexuri studențeşti.

Deschiderea anului universitar va avea loc joi, 1 octombrie, în condiții restrânse, la Aula Universității Transilvania din Brașov, începând cu ora 10. La eveniment vor participa conducerea universității, a facultăților şi departamentelor, principalii parteneri ai universității şi reprezentanți ai studenților din fiecare facultate.

Citeste și:  „Cum va fi lumea ta peste 10 ani?” Un studiu ASAP România despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români

Deschiderea va fi transmisă live pe site-ul Universității Transilvania din Brașov (www.unitbv.ro) și pe pagina de Facebook, fiind urmată în perioada 1-3 octombrie de deschiderile la nivel de facultate şi programe de studii cu toți studenții din anul I.

În anul universitar 2020-2021, la Universitatea Transilvania din Brașov vor învăța aproape 20.000 de studenți. Dintre aceștia, 7.716 studenți sunt în anul I la ciclurile de licență, masterat şi doctorat, din toate județele României şi din alte 37 de țări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.