Studii de fezabilitate prost realizate = proiecte întârziate și mai scumpe. Primarul Brașovului a prezentat problemele cu care municipalitatea s-a confruntat în implementarea unor proiecte

Primarul Allen Coliban a prezentat problemele cu care municipalitatea s-a confruntat în implementarea unor proiecte cu finanțare europeană din cauza greșelilor din studiile de fezabilitate în baza cărora s-a obținut finanțarea, în perioada 2018-2020. Proiectele în cauză sunt: garajul RATBV, parcul de „La Iepure” și cele două trasee pentru biciclete.

Aceste proiecte nu ar fi putut fi implementate deoarece studiile de fezabilitate conțineau erori majore. De exemplu, poligonul de la „La Iepure“, în care copiii ar fi trebuit să învețe mersul cu bicicleta, era situat pe cel mai abrupt versant, garajul pentru autobuzele electrice nu avea instalații de curent, apă, canal etc și era gândit pentru autobuzele diesel, iar traseele pentru biciclete erau proiectate prin spatele mașinilor parcate, fiind astfel posibile accidente la ieșirea șoferilor din parcare.

În cazul tuturor acestor, a fost nevoie ca municipalitatea, împreună cu proiectanții care au realizat autorizațiile de construire, să găsească soluții astfel încât proiectele să poată fi realizate, avizate și să fie utilizabile.

„Sunt trei proiecte prezentate astăzi, proiecte care au fost trimise pentru finanțare nerambursabilă pe precedentul exercițiu financiar, proiecte pe care a trebuit practic să le reproiectăm, deși existau studii de fezabilitate predate, studii care au fost prost făcute. Prezentau probleme de siguranță, fie că ne referim la siguranța bicicliștilor în cazul pistelor, fie că ne referim la siguranța micilor bicicliști, în cazul Parcului „La Iepure“, și probleme tehnice –  nu ar fi fost construibile și n-ar fi primit avizele necesare, dacă ne referim la infrastructura de garaj. Aceste vicii de proiectare inițială în faza de studiu de fezabilitate ne-au costat timp, ne-au costat bani, dar mă bucur că avem acum soluții și avem proiecte pe care le putem pune în fapt. De altfel, parcul La Iepure deja este în faza de șantier, în execuție. Pistele sunt în așteptarea ultimului aviz din partea Poliției Rutiere, după care vom lansa licitația pentru execuție și ar trebui să fie gata până la finalul acestui an. Iar garajul este în procedură de licitație publică; sperăm, de asemenea, să executăm cât mai mult din el până la sfârșitul anului. Am depus eforturi împreună cu proiectanții și, cu toate că vom avea cheltuieli suplimentare care nu vor fi din surse eligibile, din ceea ce știm acum, aceste proiecte pot fi duse la bun sfârșit în felul în care să fie utilizabile de către brașoveni”, a declarat primarul Allen Coliban.

Situația cea mai complicată a fost cea privitoare la garajul RATBV pentru flota de autobuze electrice, acesta fiind proiectul cu valoarea cea mai mare din exercițiul financiar anterior. În momentul în care a început elaborarea proiectului tehnic, s-au constat o serie de erori sau lipsuri: nu erau prevăzute instalațiile tehnice, de la cele electrice la cele de apă și canalizare, soluția de construire a garajului era cu structură metalică, deschisă, potrivită pentru un garaj pentru autobuze diesel, nu pentru autobuze electrice, care se încarcă în timpul nopții. În același timp, proiectul din faza SF nu îndeplinea toate condițiile pentru a primi avizul ISU.

Citeste și:  Pensiile românilor se majorează! Valoarea Punctului de Referință crește cu 12,1% și ajunge la 91 de lei

„Cel mai important aspect a fost legat de netratarea instalațiilor, o componentă absolut esențială pentru buna funcționare a unei astfel de infrastructuri, respectiv nu au fost tratate instalațiile electrice, instalațiile de canalizare, aducțiuni de apă, instalațiile de asigurare a surselor de energie verde și mai ales instalațiile de stingere și intervenție în caz de incendii. Și de la un deviz estimat inițial de 76 de milioane de lei grosier am ajuns la 212 milioane de lei. Ulterior, în discuțiile pe care le-am avut cu cei de la ISU, soluția constructivă a fost modificată pentru a îndeplini toate criteriile legate de securitate pentru o asemenea flotă, respectiv pe structură de beton cu închideri de panouri sandviș”, a explicat administratorul public Adriana Miron.

Și în ceea ce privește pistele de biciclete, la elaborarea proiectului tehnic, documentație care analizează mult mai detaliat decât SF-ul soluțiile propuse, s-a constatat că există zone unde riscul producerii de accidente este foarte mare, din cauza poziționării traseelor de biciclete între carosabil și parcările publice. 

Citeste și:  Traseu deviat pentru autobuzele ce deservesc liniile A1, 24 și 28

„Este un studiu de caz interesant, pentru că felul în care fuseseră proiectate nu respectau nici standardele, nici măsurile de siguranță. Ele ar fi trebuit să treacă prin spatele mașinilor parcate în spic. În momentul în care un șofer ar fi ieșit din parcare, ar fi intrat cu spatele în pista de biciclete fără să poată să asigure. Acest lucru știm din tot ceea ce există, cazuistică și norme europene, că este inacceptabil și este un pericol major pentru bicicliști, pentru participanții la trafic. În forma actuală propusă de proiectant, vorbim despre piste de biciclete de trei metri, dublu sens, deci un metru și jumătate pe sens, mai mult decât prevede standardul românesc la ora actuală, și care beneficiază și de zonă de siguranță și de elemente de cauciuc care să separe de traficul auto. Vorbim de piste pe care ni le dorim, pe care brașovenii și le doresc, și care să fie circulabile în condiții de siguranță”, a precizat primarul Allen Coliban.

 Un alt proiect major care prezenta erori de proiectare a fost parcul La Iepure. Principalele probleme ale proiectului erau poziționarea poligonului pentru învățarea mersului cu bicicleta situat în zona cea mai abruptă, aleile pentru plimbare prevăzute cu trepte, ceea ce nu ar fi permis persoanelor cu dizabilități locomotorii să se bucure de relaxarea în acest parc, pista pentru coborâre cu bicicleta (downhill) care se intersecta cu aleea pietonală, iar flora prevăzută această zonă nu era una specifică arealului din care face parte, în apropierea muntelui Tâmpa, ci una specifică parcurilor urbane cu gazon și trandafiri.

Citeste și:  „La Rondine”, în premieră absolută, pe scena Operei Brașov

,,Proiectul parcului La Iepure beneficiază de un cadru natural deosebit. El se încadrează practic între două situri naturale protejate – vorbim de versantul estic al muntelui Tâmpa și de dealul aferent. Acest parc, din păcate, dacă la nivel declarativ, în faza de studiu de fezabilitate, prezenta o vegetație integrată, în documentația tehnică am constatat că de fapt plantele erau unele mai degrabă urbane și nu unele de orientare perenă. A trebuit să refacem complet studiul vegetativ, să refacem structura funcțională a proiectului, pentru că erau în neconcordanță și incongruență la nivel de intersecții, în cazul aleii pietonale, aleii de biciclete și zonei de agrement și de loisir aferente funcțiunii. Aleea pietonală practic nu era accesibilă persoanelor cu dizabilități, având prevăzute niște pachete de trepte. Era amplasată pe partea cu declivitatea cea mai marea a parcului, iar pistele de bicicletă aveau declivități neconforme cu normativele de proiectare în vigoare și a trebuit reamplasată toată structura acestora”, a explicat arhitectul șef al municipiului Dragoș Oprea

În acest moment, toate aceste proiecte au fost refăcute și sunt în diferite faze de implementare. Au început lucrările de amenajare a parcului de  „La Iepure”, care se vor termina în acest an. Traseele pentru biciclete sunt la faza ultimului aviz de la Poliția Rutieră, după care va fi lansată licitația pentru lucrările de execuție, având ca termen de finalizare sfârșitul acestui an. În ceea ce privește garajul RATBV, a fost lansată licitația pentru execuția lucrărilor, iar în paralel municipalitatea a demarat procedura pentru asigurarea finanțării între costul prevăzut în faza SF și cel real, rezultat în faza proiectului tehnic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.