
Sala Operei Brașov a fost neîncăpătoare aseară, la reprezentația musicalului „Sunetul muzicii”, unul dintre cele mai îndrăgite spectacole din repertoriul instituției.
După o repetiție cu public foarte bine primită, producția a confirmat din nou succesul în fața spectatorilor, care au răsplătit artiștii cu aplauze îndelungate la finalul reprezentației.
Musicalul semnat de Richard Rodgers, pe versurile lui Oscar Hammerstein II, aduce pe scenă povestea emoționantă a Mariei Rainer, inspirată din biografia Mariei Augusta von Trapp, o tânără care, prin muzică și optimism, reușește să transforme viața familiei von Trapp, într-un context marcat de evenimentele celui de-Al Doilea Război Mondial. Ajunsă guvernantă pentru cei șapte copii ai căpitanului, Maria schimbă atmosfera rigidă a casei într-una plină de căldură, bucurie și armonie, iar între ea și căpitan se naște o frumoasă poveste de dragoste. Însă liniștea familiei este zdruncinată de ascensiunea regimului nazist, iar în fața pericolului, aceștia aleg libertatea, într-o lecție despre curaj, solidaritate și puterea de a-ți urma visul.
Distribuția remarcabilă, plină de energie și sensibilitate, costumele atent realizate, care au recreat autentic atmosfera epocii, scenotehnica spectaculoasă și decorurile elaborate, alături de o regie coerentă și expresivă, au transformat fiecare moment al spectacolului într-o veritabilă experiență artistică.
Spectacolul a impresionat deopotrivă prin interpretarea artiștilor și prin momentele muzicale emblematice, precum „Do-Re-Mi”, „My Favorite Things” sau „Edelweiss”, fredonate de generații întregi.
Distribuția a reunit artiști ai Operei Brașov, alături de orchestra, corul și baletul instituției, dar și de copiii din Corul UNISON, care au completat atmosfera fantastică a spectacolului.
Galerie foto:















