
Peste 300 de brașoveni au protestat vineri seară în fața Tribunalului Brașov, în semn de solidaritate cu judecătorii care au luat poziție publică față de situațiile semnalate în sistemul judiciar, în urma documentarului Recorder „Justiție capturată”, informează Radio România Brașov.
Manifestanții au transmis că susțin magistrații care au ales să vorbească despre problemele din justiție și cer o justiție cu adevărat independentă, neinfluențată politic sau de alte interese. Protestul s-a desfășurat pașnic, participanții exprimându-și nemulțumirea față de modul în care funcționează sistemul judiciar și solicitând respectarea statului de drept.
Potrivit celor prezenți, demersul lor este unul civic și are ca scop apărarea principiilor de independență, corectitudine și transparență în actul de justiție, valori pe care le consideră esențiale pentru funcționarea unei societăți democratice, notează Radio România Brașov.
Acțiunea de la Brașov se înscrie în seria reacțiilor publice apărute la nivel național după difuzarea investigației Recorder, care a generat dezbateri ample și poziționări ferme atât din partea magistraților, cât și a societății civile.