O săptămână într-o tabără la schi în Poiana Braşov costă 1.600 de lei (350 de euro) de persoană, iar în Austria preţul sare de 1.000 de euro.
„Săptămâna aceasta avem 44 de copii cu vârsta între 7 şi 17 ani în tabăra de schi din Poiana Braşov, după ce săptămâna trecută am avut 43 de copii. Preţul acestei tabere este de 1.650 de lei dat fiind că este organizată în plină vacanţă. Un alt grup format din 36 de copii este în tabăra de schi din Austria, în Kitzbuhel, zona Tirol (5-12 ianuarie), preţul plătit fiind de 1.120 de euro, cu transport, cazare şi masă, mai puţin echipamentul de schi”, a spus Ştefania Matei, office manager al agenţiei Himalaya Travel, unul din cei mai mari organizatori de tabere pentru copii.
În perioada 15-22 decembrie, compania a organizat o tabără de schi pentru copii în Hintertux (Austria), la preţul de 1.000 de euro de copil, ce a inclus transport cu avionul, cu compania aeriană Lufthansa şi cazare la o pensiune de trei stele.
Datele publice arată că agenţia Himalaya Travel a raportat o cifră de afaceri de 382.000 de lei şi un profit net de 55.000 de lei în 2017, potrivit datelor de la mfinante.ro. „Locurile din taberele de schi sunt ocupate în proporţie de 98% pentru acest sezon, vom avea 500- 600 de copii în total în taberele de schi din România şi Austria. Locurile s-au ocupat mai repede decât anul trecut”.
Tabere de schi pentru copii se or-ganizează şi în staţiunile Sinaia şi Predeal, potrivit organizatorilor.
„În această săptămână avem 50 de copii în tabăra de schi de la Predeal, cea mai mare cerere este pentru taberele din timpul vacanţelor şcolare. În total vom organiza în ţară, în acest sezon de schi, la Sinaia şi Predeal, 14 tabere pentru copii. Am început pe 18 decembrie şi încheiem pe 3 martie. Preţul unei tabere de schi variază între 1.250 de lei şi 1.450 de lei de persoană pentru o săptămână. În Austria organizăm tabere la schi în vacanţa de primăvară, preţul ajunge la 1.050 de euro de copil”, spune Damian Andrei, administrator al agenţiei Radu Travel, care se ocupă de organizarea de tabere pentru copii. În 2017, agenţia din judeţul Braşov a raportat afaceri de 212.000 lei şi un profit net de 76.000 de lei, potrivit datelor de pe site-ul mfinante.ro.
Cerere pentru aceste tabere de iarnă prin care şcolarii se iniţiază sau se perfecţionează în schi se înregistrează şi la Straja. „Mâine (azi – n. red.) ajung 140 de copii în tabăra de schi, cu vârste cuprinse între 7 şi 17 ani, şi 50 de părinţi. Perioada lecţiilor de schi va fi de pe 8 ianuarie până pe 13 ianuarie. Această tabără a costat 1.620 de lei de persoană şi include cazare, trei mese pe zi, cinci ore de schi (trei dimineaţa şi două după-amiaza), dar şi activităţi de seară. Copiii vor fi grupaţi după vârstă, 20 de instructori îi vor învăţa să schieze. Cererea pentru tabere este mai mare, avem clienţi vechi, dar au cumpărat pachetul şi clienţi noi. Se schiază pe toate pârtiile, avem zăpadă”,spune Dragoş Vancea, coorga-nizator al taberei din Straja. Şcoala de schi şi snowboard din Straja are venituri de circa 60.000 de euro anual, marja de profit fiind de 20%, potrivit lui. „În total pe taberele de schi avem 500 de copii anual, iar la lecţii de schi 3.000 – 4.000 de clienţi pe an”.
Pe lângă taberele de schi în vacanţa şcolară este cerere şi pentru lecţiile private. „Avem cerere pentru lecţii de schi private, de la 500 de clienţi pe zi. Lucrăm cu 114 monitori de schi. Colaborăm cu grădiniţe şi şcoli. La Poiana Braşov se schiază pe toate pârtiile, este zăpadă şi naturală şi artificială“, a spus Emil Fărcăşanu de la ANA Ski&Snowboard School din Poiana Braşov.
Organizarea taberelor de schi şi a şcolilor de schi depinde de starea pârtiilor, dacă acestea nu sunt înzăpezite nu se ţin lecţiile. În România, 1.500 de persoane au acreditare ca monitori de schi, potrivit ultimelor datele de la Asociaţia Monitorilor Profesionişti de Schi din România (AMPSR), asociaţie care organizează şi cursuri de schi şi care oferă şi certificare de instructor.
Domeniul schiabil din România este format din 189 de pârtii omologate, ce au o lungime totală de 164 de kilometri, arată ultimele date.