Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Codlea efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, după ce au depistat un conducător auto, cu o valoare a alcoolemiei peste limita legală. Ieri, 14 noiembrie, în jurul orei 18.00, în timp ce efectuau serviciul […]
Read More
Ieri, 14 noiembrie, în jurul orei 7:30, pe strada Zizinului din municipiul Brașov, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat, în vârstă de 30 de ani. Pentru că cel oprit prezenta indicii că s-ar afla sub influența substanțelor psihoactive, polițiștii au procedat la testarea sa din punct […]
Read More
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hoghiz efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, cu persoana bănuită de comiterea faptei în stare de arest, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”tâlhărie calificată” La data de 12 noiembrie, polițiștii Secției de Poliție Rurală Hoghiz au fost sesizați telefonic cu privire la faptul că, la camera de […]
Read More
Astăzi se împlinesc 36 de ani de la revolta anticomunistă de la Brașov, când muncitorii de la întreprinderea de autocamioane, urmați de alți brașoveni, au ieșit în stradă. Început inițial ca un protest al angajaților de la ,,Steagul Roșu” împotriva conducerii întreprinderii din cauza reducerii salariilor, acest protest s-a transformat într-o revoltă împotriva regimului politic, […]
Read More
Candidații de pe platforma de recrutare online bestjobs au efectuat un nou record de peste 1,1 milioane de aplicări în primele zece luni ale acestui an, intensificând căutările pentru un job nou. În plus, peste 60% dintre respondenții celui mai recent sondaj bestjobs au declarat că au participat la cel puțin un interviu de angajare […]
Read More
Armata şi Biserica rămân instituţiile în care românii au cea mai mare încredere, urmate de NATO şi UE, în timp ce Guvernul şi Parlamentul sunt pe ultimele poziţii, cu o cotă de încredere considerabil mai scăzută decât în urmă cu 10 ani, indică datele unui sondaj realizat de INSCOP, conform Televiziunii Române. Armata este instituţia […]
Read More
Uniți prin muzică. Este noul slogan al concursului muzical Eurovision. Decizia a fost luată de Uniunea Europeană de Radio și Televiziune și de postul public suedez. Ediția Eurovision 2024 va fi găzduită de Suedia, informează Telebviziunea Română. Uniți prin muzică devine sloganul concursului Eurovision nu doar pentru anul viitor, ci și pentru toate edițiile viitoare. Sloganul […]
Read More
Șase elevi brașoveni au fost premiați luni seara la Gala „Descoperă-ți Pasiunea în IT” (DpIT) 2023, desfășurată la Cluj-Napoca. Alături de mentorii din cadrul proiectului, echipa lor a pus la punct o aplicație care își propune să rezolve problema agasantă a parcării în marile orașe. Cea de-a IX-a ediție a Academiei „Descoperă-ți Pasiunea în IT […]
Read More
Președintele României şi-a început turneul pe continentul african cu o vizită de stat în Republica Kenya. Klaus Iohannis a fost primit de omologul său William Ruto în capitala Nairobi. Președintele rămâne în Africa timp de zece zile. Potrivit Administrației Prezidențiale, vizitele reprezintă „primul demers politico-diplomatic la acest nivel din ultimii 30 de ani”. Țara noastră […]
Read More
Opera Brașov împlinește astăzi, 15 noiembrie, 70 de ani de existență! Instituția brașoveană a fost înființată în anul 1953, prin decizia Sfatului Popular Regional nr. 54088 din 15 noiembrie, sub denumirea de Teatrul Muzical, având sediul în Brașov, Str. Operetei nr. 51. În decursul celor 70 de ani de existență, pe măsura diversificării complexității repertoriale, denumirea […]
Read More