În această dimineață, pe DN 13, între localitățile Brașov și Feldioara, a avut loc un accident rutier grav în care au fost implicate trei autovehicule, dintre care două destinate transportului de marfă. Evenimentul a provocat rănirea a două persoane, pentru care se acordă sprijin medical de specialitate. Din păcate, un bărbat în vârstă de 65 […]
Read More
La finalul acestei săptămâni, Cetatea Feldioara devine decorul ediției a V-a a festivalului FilmeDar – un eveniment dedicat iubitorilor de film românesc și muzică, organizat într-o atmosferă de poveste. Timp de trei seri, participanții vor avea parte de proiecții speciale, momente artistice și întâlniri cu invitați inspiraționali, în inima cetății medievale. Intrarea este liberă. FilmeDar […]
Read More
Duminică, 8 iunie 2025, sunteţi invitaţi la Feldioara pentru a lua parte la „Sărbătoarea Rusaliilor”, eveniment organizat de Primăria Feldioara şi aflat deja la cea de-a XIII-a ediţie. Iniţiat în anul 2011 alături de alte evenimente care pun în valoare tradiţiile şi istoria locului, prin accesarea de fonduri europene ca parte a Proiectului „Obiective culturale, […]
Read More
Locuitorii comunei Feldioara, dar și iubitorii de muzică, sunt invitați mâine, 11 aprilie, la un concert special de muzică religioasă organizat la Casa de Cultură, cu ocazia apropierii Sărbătorilor Pascale. Evenimentul este organizat de Primăria Feldioara și va aduce pe scenă nume cunoscute din muzica bizantină: interpreta Maria Coman și Corul Kinonia al Episcopiei Severinului […]
Read More
Săptămâna Haferland, festivalul tradiţiilor saşilor transilvăneni, ajuns la cea de-a XII-a ediţie, a însufleţit timp de patru zile comunităţile locale din Ţara Ovăzului. Tema aleasă pentru această ediție, „Istorie, tradiție și cultură. Ieri și azi în Haferland”, a reflectat o aniversare de importanță majoră pentru istoria sașilor transilvăneni: împlinirea a 700 de ani de la […]
Read More
Timp de 17 zile, între 9 și 25 august, FFIR 2024 programează la Râşnov, Braşov, Feldioara şi Codlea peste 120 de evenimente: proiecții de film, dezbateri, concerte, prelegeri, spectacole de teatru, lansări de carte, o școală de vară.
Read More
Primăria din Feldioara va avea un sediu nou, într-o clădire modernă, unde funcționarii publici își vor desfășura întreaga activitate. Inaugurarea noului sediu este programată pe 25 noiembrie, iar la eveniment sunt așteptate oficialități naționale și județene, dar și locuitorii comunei. În cele două zile, în intervalul 12:00-16:00, doritorii vor putea vizita noua clădire în cadrul […]
Read More
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov efectuează verificări pentru identificarea unei persoane dispărute, după ce au fost sesizați cu privire la faptul că MONDOCA MARIA, în vârstă de 16 de ani, a plecat voluntar în cursul zilei de 4 octombrie, de la domiciliul, din localitatea Feldioara, fără a se cunoaște destinația și fără […]
Read More
La solicitarea Primăriei Feldioara și cu aprobarea AMDDTPBv, RATBV a suplimentat de luni, 2 octombrie 2023, capacitatea de transport oferită pe linia 320 (Brașov – Feldioara). Astfel, în fiecare dimineață a zilelor lucrătoare, la orele 06.00 vor pleca din Brașov (capăt linie Bd. Gării), respectiv la orele 07.00 din Feldioara (capăt de linie Rotbav) câte […]
Read More
RATBV introduce de sâmbătă 1 octombrie 2022 noi facilități pentru utilizatorii liniei de transport metropolitan cu indicativul 320, Brașov – Feldioara (Rotbav), traseul urmând a fi deservit de autobuze EURO 6 Menarini Citymood, să fie introdusă o pereche de stații, iar orarul să cunoască o îmbunătățire prin suplimentarea numărului de curse. Astfel, de la începutul […]
Read More