Primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, a participat astăzi la evenimentul organizat de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii cu susținerea Camerei de Comerţ și Industrie Brașov, organizat în sala Europa a hotelului Aro Palace. Scopul acestei întâlnirii a fost consolidarea parteneriatului dintre mediul de afaceri, FNGCIMM și sistemul financiar-bancar, un […]
Read More
În această dimineață, Adrian Oros, Ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, s-a întâlnit la Brașov cu Președintele Consiului Județean. În cadrul întâlnirii s-a discutat despre subiectele la ordinea zilei, ținând cont de specificitatea județului Brașov în domeniul agricol axată în primul rând pe cultura plantelor tehnice și creșterea animalelor. Totodată s-au purtat discuții cu privire […]
Read More
Reprezentanții Consiliului Județean Brașov explică faptul că directorul general al companiei din Sibiu căreia i s-a reziliat contractul de realizare a unor obiective din cadrul Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav, „a intrat într-un derapaj necontrolat, soldat cu o ieșire în decor impardonabilă, de natură a-i leza pe toți cei care într-adevăr lucrează la acest proiect.” „Constatăm, cu […]
Read More
Fără evenimente culturale publice finanțate de la bugetul local în 2020. ,,În ultima perioadă, pe lângă analizele zilnice privind măsurile de reducere a răspândirii coronavirusului, am făcut și o analiză a impactului acestei pandemii asupra bugetului local, inclusiv a veniturilor prognozate. Este evident că răspândirea acestui virus și măsurile pe care a fost necesar să […]
Read More