Luna februarie a fost una extrem de solicitantă pentru echipele de intervenție, marcând un record istoric în activitatea serviciului. Salvatorii au fost solicitați în 320 de cazuri, venind în ajutorul a 345 de persoane, ceea ce înseamnă o medie de 12 intervenții pe zi. Dintre acestea, 92 de persoane au necesitat transport medical de urgență […]
Read More
În acest weekend, salvamontiștii din cadrul Salvamont Brașov, Salvamont Predeal și Salvamont Râșnov au avut o activitate intensă, intervenind la peste 24 de cazuri și răspunzând prompt diverselor solicitări de urgență. Colaborarea dintre echipele Salvamont și cele ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și SMURD a fost impecabilă, demonstrând încă o dată unitatea și eficiența […]
Read More
Există un set de reguli, multe care țin de bun-simț, astfel încât cei care schiază sau se dau cu snowboard-ul să poată fi în siguranță și să îi protejeze și pe ceilalți practicanți. Din păcate, nu toată lumea le cunoaște sau ține cont de ele, mulți devenind adevărate pericole. Există, însă, câteva lucruri pe care […]
Read More
În decursul anului 2024, Serviciul Public Local Salvamont Brașov a fost solicitat să intervină în 703 cazuri, implicând 749 de persoane care s-au accidentat, rătăcit sau care au necesitat evacuare din mediul montan. Dintre acestea, 321 de persoane accidentate au fost predate echipajelor SAJ/ SMURD sau a celor de la Punctul de Operare Aeromedicale, în […]
Read More
Serviciul Public Județean Salvamont – Salvaspeo Brașov a primit recunoașterea oficială din partea Corpul Român de Salvare Speologică, obținând certificatul de acreditare pentru salvarea din mediul subteran speologic, precum și atestatul care confirmă capacitatea operativă de intervenție a echipei județene Salvaspeo Brașov. Procesul de acreditare s-a desfășurat pe parcursul a un an și jumătate, implicând […]
Read More
În perioada minivacanței 24 – 26 ianuarie, Serviciul Public Județean Salvamont Brașov recomandă tuturor iubitorilor de munte – fie că practică sporturi de iarnă pe pârtii, se aventurează offpiste sau aleg să facă drumeții – să respecte câteva măsuri esențiale pentru siguranță și prevenirea accidentelor. Pentru practicanții sporturilor de iarnă pe pârtii: 1. Asigurați-vă că […]
Read More
Serviciul Public Local Salvamont Brașov a avut un weekend extrem de solicitant, fiind chemat să intervină în 28 de cazuri de accidente montane. Ziua cu Cele Mai Multe Intervenții din Sezon Sâmbătă, 18 ianuarie 2025, salvamontiștii au intervenit în 20 de situații, marcând cel mai mare număr de evenimente din acest sezon. Din total, 6 […]
Read More
Anul 2024 a adus o creștere fără precedent a activităților desfășurate de formațiile Salvamont din județul Brașov, inclusiv echipele din Brașov, Predeal, Râșnov și Victoria, parte a Serviciului Public Județean Salvamont – Salvaspeo. Comparativ cu anul 2021, când serviciul a fost reînființat, numărul intervențiilor s-a majorat de peste șapte ori, iar față de 2023, s-a […]
Read More
Peste 60 de copii din clasele primare ale mai multor școli din Municipiul Brașov au participat cu entuziasm la atelierele de educație montană organizate de Serviciul Public Județean Salvamont – Salvaspeo Brașov, cu ocazia săptămânii „Școala Altfel”. Aceste activități au avut scopul de a le oferi celor mici cunoștințele esențiale pentru a se bucura în […]
Read More
Ieri, după lăsarea întunericului, am fost alertați să intervenim pentru o persoană, în vârstă de 68 de ani, care s-a accidentat în timp ce cobora de pe Tâmpa, pe traseul Serpentinelor, marcat cu triunghi roșu. Aceasta a căzut între două serpentine, circa 20 de metri, suferind un traumatism cranio-cerebral, un traumatism de membru superior, dar […]
Read More