Un tânăr de 24 de ani din Săcele a fost arestat pentru o perioadă de 30 de zile pentru tentativă de omor. Tânărul a căsăpit-o efectiv cu un topor pe o copilă de numai 10 ani.
Agresorul a plecat înarmat cu un topor pe strada Pajiștei din Săcele. La un moment dat a văzut-o pe victima minoră care stătea sprijinită de un gard.
Fără niciun cuvânt, agresorul a aruncat cu toporul după victimă cu intenția de a o lovi. Nu a nimerit-o, iar minora, speriată, a fugit.
Tânărul și-a recuperat arma și a pornit în urmărirea victimei, pe care a ajuns-o din urmă și a lovit-o cu toporul în cap. După de a căzut la pământ a mai locit-o cu obiectul contondent în spate, iar apoi i-a aplicat mai multe lovituri în zona spatelui.
A lăsat-o mai mult moartă decât vie și a plecat să se laude prietenilor cu isprava făcută.
Tânărul a fost reținut pe procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov, sub acuzația de tentativă de omor în formă continuată.
La propunetea anchetatorilor, judecătorii au admis propunerea de arestare preventivă pentru aceeași faptă.
Victima se află în continuare înternată în spital în stare gravă. În funcție de evoluția stării de sănătate a acesteia, încadrarea juridică a faptei s-ar putea schimba.