
Un tânăr de 15 ani a fost arest at preventiv după ce a fost identificat ca principal suspect în cazul incendierii unui autoturism în municipiul Brașov, au anunțat autoritățile locale.
Incidentul a atras atenția polițiștilor care au desfășurat cercetări în urma cărora au stabilit că minorul ar fi pus foc intenționat autoturismului, cauzând pagube materiale semnificative. În baza probelor administrate în cursul anchetei, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
„Față de persoana bănuită de comiterea faptelor, respectiv, un tânăr de 15 ani, din municipiul Brașov, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, iar ulterior instanța de judecată, la propunerea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, acesta fiind introdus în Centrul de Retinere si Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov”, au transmis reprezentanții IPJ Brașov.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prin incendiere, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale care se impun.