Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș – Biroul de Investigații Criminale efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “furt calificat” (3 fapte).
Din primele cercetări efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că, o persoană de sex masculin, identificată ca fiind un tânăr, în vârstă de 22 ani din județul Brașov, ar fi sustras, în perioada 11.03.2021 – 07.04.2021, mai multe componente auto, respectiv mai multe roți, fiind săvârșite astfel 3 fapte de furt calificat.
La data de 07 aprilie 2021, în baza probatoriului administrat în cauză, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.
Foto. Imagine cu caracter ilustrativ.