Ministrul Transporturilor mizează anul acesta pe încă 100 de kilometri de drumuri care vor fi dați în circulație. Reprezentații asociațiilor care militează pentru dezvoltarea infrastructurii sunt, însă, mai puțin optimiști și spun că totul depinde de mobilizarea constructorilor și a autorităților, transmite TVR.
Potrivit televiziunii publice, șoferii vor circula pe primii kilometri ai autostrăzii de centură a Capitalei, cele mai avansate lucrări fiind pe semicercul sudic. Același constructor trebuie să termine, până la sfârșitul lunii octombrie, și Lotul 1 de aproape 17 km, între Glina și Vidra. Anul acesta ar trebui să fie gata și Lotul 3, Joița-Bragadiru, cu o lungime de aproape 18 km. Astfel, Autostrada de Centură ar lega A1 de A2, dar pe acest tronson, stadiul fizic abia a trecut de 20%. Până la sfârșitul anului, mai trebuie finalizați 13,5 km ai Autostrăzii Transilvania, între Nuşfalău şi Suplacu de Barcău. Lucrarea e gata în procent de 66%. Ministrul Transporturilor mizează însă pe mai mult. Autoritățile se așteaptă să fie gata în avans: aproape 19 km de drum expres între Oradea și Biharia și încă 19 km ai Autostrăzii de Centură a Capitalei, semicercul nordic. Se adaugă tronsonul 3 al Drumului Expres Craiova-Pitești, „Coloneşti-Valea Mare”, cu o lungime de 31,7 km. Toate au termen de finalizare până în 2024.
Pe de altă parte, compania de drumuri a semnat încă doua contracte și pentru construcția A7 Ploiești-Pașcani. Din cele 13 loturi, 9 au deja constructori, iar restul de 4 sunt în diferite faze de contestații. Reprezentanții Ministerului Transporturilor se așteaptă că A7 să fie gata mai devreme de 2026.
În prezent, România are 994 de km de drumuri de mare viteză.