Târg de joburi în 10 comunități dezavantajate


Târgul este dedicat tinerilor 16-29 de ani (peste 500 de tineri) care fac parte din 2 proiecte dezvoltate
de Roma Education Fund România, proiecte ce vizează școlarizarea și integrarea pe piața muncii a
tinerilor NEET*, ajutându-i să finalizeze cicluri de școlarizare (primar și secundar, iar în 4 comunități
dintre cele 10 inclusiv stagii de practică – nivel de școală profesională clasa a 10-a și formare profesională).

Unul dintre obiectivele majore care au fost setate în cadrul echipelor Lumea D&I și Harta Angajatorilor Incluzivi, pentru târgul dedicat proiectului inițiat de Roma Education Fund România, este de a crea un val de schimbare și de a aduce speranță în viețile unor tineri care merită o șansă reală la un loc de muncă și o integrare socio-profesională mai bună. Iar acest lucru se va întâmpla prin aducerea angajatorilor deschiși la diversitate și incluziune față în față cu candidații din aceste comunități.

Citeste și:  Peste 300 de sesizări cu privire la săvârşirea unor fapte care contravin legislaţiei electorale

Fiecare tânăr selectat pentru semnarea unui contract de muncă la acest târg va beneficia de o sesiune de pregătire pentru facilitarea integrării în rolul profesional, cu un consultant dedicat din partea echipei Harta Angajatorilor Incluzivi din România (proiect sub marca Lumea D&I).

DIVERSITATE, INCLUZIUNE, ECHITATE

Acest târg nu este doar o ocazie perfectă de recrutare, ci și o șansă pentru companii de a contribui la dezvoltarea durabilă a societății prin promovarea diversității și incluziunii. Tinerii din comunitățile
dezavantajate aduc cu ei talente neexploatate și o pasiune aprinsă pentru performanță. Acordându-
le oportunitatea de a se angaja, se va observa maniera în care aceștia pot aduce valoare adăugată în
diferite organizații, contribuind la creștere.
Prin participarea la acest târg de joburi, angajatorii incluzivi au șansa de a se alătura unei mișcări în plină ascensiune care schimbă vieți și aduce speranță în comunități întregi. Împreună, putem
construi un viitor luminos și mai echitabil pentru toți.

Citeste și:  Braşov: Patru bărbaţi, sancţionaţi după ce şi-au fotografiat buletinul de vot

DESFĂȘURARE

Târgul de Joburi în 10 Comunități Dezavantajate are loc în perioada 26 iulie – 6 septembrie 2023, în
localitățile: Ineu (Bihor), Zărnești (Brașov), Săcele (Brașov), Ivești (Galați), Ciucurova (Tulcea),
Scărișoara (Olt), Izbiceni (Olt), Potcoava (Olt), Beica (Mureș), Deda (Mureș).

La târgul de joburi din cele 10 comunități dezavantajate pot participa:

  • Toți Angajatorii Incluzivi din România
    “Într-o lume plină de oportunități și potențial, tinerii din cele 10 comunități dezavantajate merită să
    aibă șansa firească la educație și la un loc de muncă decent, stabil și sigur. Ceea ce pare a fi o
    normalitate și este luat de-a gata de foarte mulți dintre noi, reprezintă un vis dificil de accesat pentru
    multe persoane din comunități dezavantajate, de pe întreg teritoriul României. Astfel, îi invităm pe
    toți angajatorii incluzivi să se alăture acestui târg de job-uri ce va avea loc în 10 comunități și să
    deschidă ușile către o viață mai bună tinerilor participanți”, a declarat Alina Anghel – Cofondator
    Harta Angajatorilor Incluzivi din România.
Citeste și:  Literele de pe Tâmpa și clădirea Primăriei vor fi luminate în portocaliu, astăzi, pentru a marca Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței asupra Femeilor

VINO ȘI TU PE HARTA ANGAJATORILOR INCLUZIVI! CLICK AICI

Toate informațiile privind fiecare locație a târgului și intervalul orar, precum și formularul de
înscriere disponibil pentru companiile care doresc să fie expozanți, sunt disponibile la link-ul:https://www.diversitate-incluziune.com/targ-de-joburi-comunitati-vulnerabile

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.