Târg de producători în Piața Unirii din Brașov, înainte de sărbători

Brașovenii sunt așteptați astăzi și mâine, 22–23 decembrie, la târgul de producători din Piața Unirii, cartierul Prund, un eveniment dedicat produselor românești autentice, organizat chiar înainte de sărbătorile de iarnă.

Între orele 10:00 și 18:00, vizitatorii pot descoperi o ofertă bogată venită direct de la producători locali: legume și verdețuri de sezon, precum roșii, ceapă, cartofi, varză sau țelină, fructe proaspete și produse din fructe – mere, pere, prune, sucuri naturale sau oțet de mere – dar și conserve pregătite după rețete tradiționale, de la murături și zacuscă până la dulcețuri, borș sau suc de roșii.

La târg nu lipsesc nici brânzeturile și produsele din lapte, precum brânza de burduf, telemeaua, cașul, cașcavalul sau cașul afumat, alături de carne proaspătă și preparate tradiționale: salam de casă, slănină, jumări și produse de carmangerie din ferme proprii. Oferta este completată de miere și produse apicole, vată de zahăr pentru cei mici, dar și bijuterii handmade din lut polimeric cu cristale naturale, ideale pentru cadouri de sărbători.

Citeste și:  Eroii Revoluției din Decembrie 1989, comemorați la Brașov printr-o ceremonie militară și religioasă

Târgul din Piața Unirii este o bună ocazie pentru brașoveni să își facă cumpărăturile de Crăciun direct de la producători, să susțină economia locală și să se bucure de gusturi autentice, într-o atmosferă prietenoasă, de final de an.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.