
Brașovul se pregătește de primăvară, iar Piața Sfatului va deveni, la final de februarie, locul de întâlnire al artizanilor și meșteșugarilor din toată țara. Târgul de Mărțișor va avea loc în perioada 27 februarie – 1 martie, fiind dedicat creațiilor realizate manual și tradițiilor specifice începutului de primăvară.
Evenimentul este organizat de Serviciul Public Administrare Piețe Brașov și își propune să aducă în prim-plan mărțișoare autentice, obiecte tradiționale și produse artizanale, realizate cu migală de meșteșugari locali și invitați din alte zone ale țării.
Vizitatorii vor putea descoperi creații unicat, inspirate din simbolistica primăverii, într-un cadru emblematic al orașului, chiar în inima Brașovului.
Organizatorii anunță că regulamentul de participare la târg va fi publicat începând cu data de 4 februarie, atât pe site-ul instituției, cât și pe pagina oficială de Facebook.