Liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, le-a spus, sâmbătă, tinerilor din partid, prezenţi la Şcoala de Iarnă a TLDE, de la Braşov, că, pentru a nu deveni dependenţi de funcţia publică, le recomandă să-şi termine studiile şi să nu-şi abandoneze profesia, menţionând că există, în prezent, oameni politici, parlamentari cei mai mulţi, care „sunt disperaţi” să mai prindă un mandat, pentru că altfel nu au nicio sursă de venit, informează agerpres.
„Sunt astăzi, în România, foarte mulţi oameni politici, şi la noi în partid, printre parlamentari aproximativ 85% din cei care s-au decis să se dedice politicii în totalitate, dar care au ajuns şi dependenţi de funcţia publică. Mă refer la parlamentari şi unul dintre colegii mei, cu care am avut o discuţie între patru ochi chiar ieri, mi-a mărturisit cu onestitate – alţii nici măcar nu au curajul să spună acest lucru – că este disperat, pentru că vrea să fie ales şi în viitorul Parlament, că, dacă nu va fi parlamentar şi în mandatul următor, nu are nicio sursă de venit. (…) După ce n-ai mai profesat 20 de ani şi te duci pe piaţa muncii, eşti depăşit, nu te mai angajează nimeni, poate muncitor necalificat. Şi vreau să vă atrag atenţia că aici este capcana: pe de o parte, politica se profesionalizează, e nevoie să ai o cultură de bază, o cultură politică, trebuie să ai experienţă, însă vă recomand călduros (…): nu vă abandonaţi profesia, terminaţi-vă studiile, faceţi-vă o carte de vizită profesională”, a spus Tăriceanu.
El a subliniat că „există un fenomen de migraţie politică a unora dintre parlamentari din toate partidele, care îşi caută un loc cât mai călduţ, cât mai sigur”, însă pierderea acestora „nu reprezintă o tragedie pentru partid”.
„Dacă ai parcurs treptele ierarhice e una, dar dacă vii secretar de stat, se schimbă majoritatea şi secretarii de stat sunt daţi la o parte şi vin alţii şi unii sunt în situaţia că, neavând altceva să facă, sunt gata să facă orice compromis. (…) Vă dau un exemplu: au plecat cinci parlamentari din Pro România la PNL, în frunte cu Daniel Constantin şi Sorin Câmpeanu – pare-mi-se rectorul de la Universitatea de Agronomie, deci nu moare de foame. S-a întâmplat ceva cu partidul? În momentul acesta, în care mai sunt şase-opt luni până la alegerile parlamentare, pierderea unor parlamentari nu mai reprezintă o reală problemă, pentru că nu mai sunt mize importante de jucat, să spui că ai nevoie ca de apă de parlamentarii respectivi”, a afirmat liderul ALDE.