Tarifele de distribuţie a energiei electrice ar putea creşte cu 6%, de la 1 ianuarie

Tarifele de distribuţie a energiei electrice ar putea creşte cu 6% de la 1 ianuarie, a declarat, luni, Gabriel Andronache, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), potrivit Agerpres.

„Am avut mai multe discuţii cu distribuitorii. Din punctul lor de vedere sunt mai multe solicitări pentru anumite activităţi pe care le desfăşoară, pentru care ar dori bani mult mai mulţi. De asemenea, şi ei, la rândul lor puteau să facă investiţiile un pic mai calculat, în special pe zona aceasta de transport, astfel încât reţeaua, dacă ar fi fost dezvoltată şi întărită etapizat, nu exista această presiune în momentul de faţă realizată de către prosumatori”, a menţionat Gabriel Andronache, la o conferinţă de specialitate organizată de Ziarul Financiar.

Citeste și:  Cu ce se ocupă, de fapt, parlamentarii României?

Întrebat dacă există o estimare a creşterii tarifelor de distribuţie la energie electrică pentru 1 ianuarie, valabile pentru anul următor, el a precizat că „va fi în jur de de şase procente”. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.