Telefoane, în valoare de 700.000 lei, ascunse în pereții laterali ai unui microbuz

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Politiei de Frontieră Vicovu de Sus au descoperit ascunse, în pereții laterali ai unui microbuz, aproximativ 200 de telefoane mobile pentru care şoferul nu a putut prezenta documente de proveniență.

Astăzi, 25 august a.c., în jurul orei 01.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Vicovu de Sus, județul Suceava, s-a prezentat pentru a ieși din țară un cetățean ucrainean, în vârstă de 29 de ani, la volanul unui microbuz înmatriculat în Ucraina.

La controlul de frontieră, echipa comună formată din polițiști de frontieră și inspectori vamali a descoperit, în pereții laterali ai mijlocului de transport, 197 de telefoane mobile pentru care şoferul nu deţinea documente de provenienţă.

Citeste și:  Agenția BNR Brașov își deschide porțile pentru public vineri, 12 decembrie

Bunurile, în valoare de 700.000 de lei şi microbuzul, estimat la 50.000 de lei au fost ridicate şi indisponibilizate de către colegii noştri suceveni în vederea continuării cercetărilor. 

În  cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, urmând ca la final să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.