De la “cea mai stilată ceremonie din istorie”, precum titrează The New York Times, la “un mare kitsch pe râu”, potrivit The Guardian, ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice din Paris este, fără îndoială, cel mai urmărit, discutat și răspândit eveniment de acest tip. Francezii au dus conceptul de ceremonie la un nivel care nu va fi probabil egalat niciodată. În spatele evenimentului care a durat 4 ore stă regizorul de teatru Thomas Jolly, un francez care nu s-a născut în burghezie, ci în partea mai întunecată a Franței, unde a simțit în propria ființă ce înseamnă bullyingul și divizarea, notează publicația culturaladuba.ro.
Ceremonia din capitala Franței a avut sportul drept pretext, dar adevărata miză a fost să etaleze măreția istoriei și a culturii franceze, marcând cu mult curaj subiecte politice și controverse din prezent, încercând să aducă laolaltă o lume din ce în ce mai divizată. Nu știm dacă efectul a fost cel dorit sau dacă opiniile au devenit și mai radicale, dar știm că cine a văzut acest spectacol, nu a rămas indiferent.
La 42 de ani, Jolly este considerat un rebel al teatrului francez, pentru care “scena de teatru este prea mică”, după cum spune criticul de teatru francez Joëlle Gayot în Le Monde. Așa că Sena și centrul Parisului au devenit platforma sa pentru un show care a fost discutat îndeaproape cu președintele Franței, Emmanuel Macron.
Thomas Jolly a fost desemnat încă din 2022 director artistic al celor 4 ceremonii care marchează Jocurile Olimpice și Jocurile Paralimpice din Paris 2024. Pe atunci, președintele Paris 2024, Tony Estanguet, declara “acordând direcția artistică a ceremoniilor lui Thomas Jolly este o alegere curajoasă, dar în acord cu viziunea noastră.”
Jolly, cunoscut ca fiind un reprezentant al minorității LGBTQ+, s-a născut într-un sat din Normandia, într-o comunitate în care s-a simțit constant respins. S-a refugiat în teatru și a pus, încă de la 11 ani, bazele unei cariere în actorie. A continuat să studieze actoria, însă nevoia sa de exprimare l-a dus către regia de teatru.
Continuarea, în Culturaladuba.ro
