Timp de două săptămâni, brașovenii au trimis zeci de propuneri de completare a proiectului de buget

Miercuri, 14 aprilie, a fost data limită până la care brașovenii au putut transmite propuneri de completare sau modificare a proiectului de buget. În perioada celor 15 zile de dezbatere publică, 78 de brașoveni au trimis peste 100 de propuneri pentru a fi incluse în proiect. Dacă unele sunt deja incluse în buget și se află în diferite faze de implementare sau elaborare, pentru altele este necesară elaborarea unor studii, astfel încât implementarea lor să răspundă nevoilor reale a cetățenilor dintr-o anumită zonă.

Principalele propuneri au vizat amenajarea de noi zone verzi și terenuri de sport în cartierele Brașovului, soluțiile de mobilitate prietenoase cu mediul, reabilitarea clădirilor istorice, modernizarea și optimizarea domeniului schiabil și, nu în ultimul rând, rezolvarea unor probleme de mediu, fie în ceea ce privește identificarea surselor de poluare și implementarea unor soluții de reducere a acesteia, fie în privința colectării selective a deșeurilor. La acestea s-au adăugat mai multe propuneri ale locuitorilor din Stupini, de la modernizarea străzilor, la extinderea rețelelor de utilități și construirea unei creșe.

În întâlnirea publică, on-line, pe care primarul Allen Coliban a avut-o cu brașovenii, acesta a făcut o serie de precizări și a lămurit o serie de aspecte cu privire la propunerile primite în cadrul perioadei de dezbatere.

Potrivit primarului, multe solicitări și foarte multe sugestii de la cetățeni au venit pentru amenajarea de noi parcuri și de noi spații verzi, însă majoritatea lor, dacă nu chiar toate, au vizat terenuri private, pe care municipalitatea nu poate investi bani publici. „Ce pregătim la Brașov este o replică a soluției aplicate deja la Cluj-Napoca. Ca prim pas de fundamentare, este prevăzut un studiu de oportunitate pe amenajarea de spații verzi, studiu care să acopere întregul municipiu, astfel încât să nu existe vreun dubiu de ce alegem o zonă prioritar față de alta. Acest studiu ne va arăta, pe de o parte, care sunt zonele cu cel mai mare deficit de metri pătrați de spațiu verde pe cap de locuitor, ne va identifica totodată oportunitățile de amenajare – indiferent că vorbim de terenuri publice sau terenuri private – și va avea inclusiv o primă fundamentare a costului necesar procesului de expropriere sau de achiziționare pentru respectivele terenuri, astfel încât să avem la nivelul municipiului o imagine de ansamblu și o prioritizare a acestor investiții. După care, odată avută partea de oportunitate studiată, vine partea tehnică, de amenajare efectivă a fiecărui obiectiv, a fiecărui parc nou, dar și partea de decizie în consiliul local. Pentru 2021 este important să terminăm acest studiu de oportunitate, pentru că este singurul pas și cel mai important în a putea demara procesul de amenajare, astfel încât să nu pierdem ulterioare litigii în instanță“, a explicat primarul. Partea de studii de oportunitate este estimată să fie gata până la sfârșitul verii, iar apoi, la o rectificare bugetară, vor fi alocate fonduri pentru rezolvarea problemelor juridice și exproprierilor, dacă este cazul.

Citeste și:  Măsuri dispuse la nivelul Poliției de Frontieră în perioada Sărbătorilor de iarnă

În ceea ce privește propunerile de implementare a unor soluții verzi de mobilitate urbană, primarul a făcut o trecere în revistă a proiectelor care se regăsesc în bugetul propus pentru anul 2021, aflate în faza de implementare sau proiectare, toate cu finanțare atrasă. Pe lângă achiziția de mijloace de transport ecologice, în faza de implementare mai sunt cele două trasee de biciclete, Poienelor – gară – Centrul civic și Răcădău – Poienelor, benzile dedicate pentru mijloacele de transport în comun, „Calea verde“, aflată în fază de proiectare și care presupune amenajarea de piste de biciclete, zone pietonale și benzi dedicate pentru transportul electric care să lege cartierele Brașovului cu zonele de interes din oraș, și, nu în ultimul rând, introducerea trenului metropolitan, care va fi depus pentru finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență și va cuprinde întreaga zona metropolitană care are acces la calea ferată. Prin implementarea acestui ultim proiect, chiar dacă el vizează întreaga zonă metropolitană, principalii beneficiari vor fi tot brașovenii, deoarece se va reduce traficul auto, fie prin accesul acestora, cu trenul, către companiile din zona metropolitană, fie prin utilizarea acestui mijloc de transport de către cetățenii localităților din zona metropolitană care vin la Brașov, în locul autoturismelor proprii, generatoare de poluare și care aglomerează traficul.

Citeste și:  Care este diferența dintre rude și afini?

În legătură cu propunerile care vizau construirea de parcări multietajate, în special rezidențiale, primarul a explicat că există posibilitatea de a le finanța tot prin Planul Național de Redresare și Reziliență, cu condiția ca acestea parcări să elibereze și să creeze spațiu verde între blocuri. „Iar în acest sens, primul pas pentru a avea proiecte finanțabile ar fi să avem o strategie, o politică nouă de parcări, care să studieze la nivelul întregului oraș nevoia, să fundamenteze nevoia pe zone și pe cartiere și să identifice, să propună locuri în care asemenea parcări pot fi amenajate. Pe masă și în portofoliul de proiecte al Primăriei există o astfel de inițiativă, un prim astfel de proiect, undeva în zona Spitalului Județean – Calea București“, a concluzionat Allen Coliban.

Citeste și:  Poți cere înapoi banii plătiți din greșeală?

Brașovenii mai pot consulta proiectul de buget pe anul 2021 pe site-ul primăriei: https://buget2021.brasovcity.ro/, iar în ședința consiliului local din data de 22 aprilie, primarul va prezenta propunerea finală în fața legislativului, pentru aprobare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.