Cei mai mulți tineri din România visează, astăzi, să fie IT-iști, doctori ori ingineri aerospațiali și să-și construiască cariere de succes, luând în calcul, în puține cazuri, joburile calificate, precum cele de vânzători, electricieni sau specialiști în meserii extrem de utile în viața noastră de zi cu zi, sunt de părere experții în resurse umane. De câțiva ani încoace, însă, învățământul profesional dual, ale cărui înscrieri au debutat în această săptămână, prinde tot mai mult contur în rândul celor care aleg să se îndrepte și spre alte oportunități de job, tot mai căutate pe piața muncii.
În programele de formare profesională în sistem dual sunt implicați, prin intermediul parteneriatelor public-private, mai mulți factori interesați de forță de muncă calificată: agenți economici, autorități și unități de învățământ. Astfel, agenții economici devin parteneri de practică și potenţiali angajatori ai absolvenților acestei forme de învățământ.
“Trebuie să ieșim din bula: liceu+facultate=succes”. Beneficiile învățământului profesional dual
“Învățământul dual este o formă de învățământ profesional care se înființează la cererea a cel puțin unui agent economic. Fără agent economic nu există învățământ dual! Când o companie are nevoie de anumiți specialiști – de exemplu, de electricieni – atunci firma se îndreaptă către un liceu care are acest profil și pregătește elevi cu această calificare, trimite o solicitare scrisă către autoritatea responsabilă, în speță către Centrul Național pentru Dezvoltarea Învățământului Profesional și Tehnic (CNDIPT), iar în urma solicitării, unitatea de învățământ primeste aprobarea pentru a înființa o asemenea clasă de învățământ dual”, explică Cristina Gheorghe, Managing Partner al Human Resources Quality Services, companie implicată în desfășurarea mai multor programe de învățământ dual din țară, printre care și programul STAR (Școala Tehnologică Austriacă din România).
Așadar, criza acută de meseriași în diverse domenii de activitate determină tot mai multe companii prezente pe plan local să recruteze angajați încă de pe băncile școlilor.
„Companiile private investesc deseori și dotează liceele tehnice din țară cu echipamente noi, în vederea pregătirii elevii în acest sens. Trebuie schimbată paradigma societății, conform căreia elevii care se îndreaptă spre învățământul profesional sunt copii cu rezultate slabe la învățătură. Trebuie să începem să ne schimbăm mentalitatea și să ieșim din bula <<liceu+facultate = succes>>“, subliniază Ionela Nistor, director al Colegiului Tehnic Energetic din București, în care o clasă cu elevi se vor pregăti, începând cu această toamnă, să devină electricieni, sub îndrumarea unor companii private austriece implicate în programul STAR.
Specialiștii în HR punctează că, la ora actuală, sunt tot mai mulți cei care caută meseriași în diverse domenii (instalatori, constructori, electricieni, mecanici, vânzători, sudori etc.), care să-i ajute să rezolve chestiuni cotidiene (personale sau profesionale), lucru care, deseori, devine o problemă. Absența unor meseriași constituie o adevărată problemă.
“Interesant devine atunci când absolvenții de studii superioare sau post-universitare aleg să se reconvertească profesional, după încheierea studiilor și practicarea unor joburi pentru care s-au pregătit, timp de mai mulți ani. Au fost cazuri pe care le-am întâlnit, de oameni care au ales să-și deschidă firme de instalații ori de construcții, de peisagistică, deși se pregătiseră și activaseră în cu totul alte domenii”, precizează Cristina Gheorghe.
În țările vestice (cum este cazul Germaniei sau al Austriei, de pildă), sunt situații când peste 50% dintre absolvenții de gimnaziu se îndreaptă spre acest tip de învățământ profesional, alegând să învețe și să se specializeze pentru o meserie în detrimentul unei cariere universitare, adaugă expertul HR.
Înscrierile pentru învățământul dual au început pe 5 iulie
Absolvenții de clasa a VIII-a, cu situția încheiată, care au susținut sau nu examenul de Evaluare Națională, au posibilitatea, în această perioadă, să se înscrie la acest tip de învățământ dual, unde vor învăţa, timp de trei ani, de la profesioniştii companiilor implicate în cadrul proiectelor existente la nivel național. Înscrierea pentru aceste programe a început deja și se va desfăşura în două etape, astfel: etapa I – în perioada 5-14 iulie 2021, etapa a II-a – în perioada 30 iulie – 5 august 2021.
Programele de acest gen pun mult accent pe învăţarea practică a meseriilor, iar ponderea practicii desfășurate la agenții economici crește astfel: clasa a IX-a – 80% teorie și 20% practică, clasa a X-a – 40% teorie și 60% practică, în vreme ce în clasa a XI-a, elevii fac doar 28% teorie si 72% practică. Așadar, cursanții se vor specializa în diverse meserii, unde salariile pot deveni foarte bune, pe măsură ce ei vor căpăta experiență.