Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi, la Craiova, că de la 1 ianuarie toate pensiile se măresc cu 13,5% indicele de inflaţie, iar inechităţile se vor repara prin noua lege a pensiilor.
”Avem legea cu inflaţia. Anul trecut s-a făcut o excepţie, pentru că, dacă s-ar fi pus inflaţia, cum e legea, cu un an înapoi decât anul respectiv, oamenii ar fi pierdut foarte mult şi am avut cea mai mare inflaţie 14,5 media şi a fost acea discuţie. Anul acesta avem inflaţia cea mai mare în acel an, la fel, este inflaţie medie de 13,5. De la 1 ianuarie toată lumea primeşte la fel. Inechităţile se vor repara prin noua lege a pensiilor e cu totul altceva.La 1 ianuarie toate pensiile se măresc cu 13,5, indicele de inflaţie, ăsta este un lucru clar. Eu îmi doresc şi aşa am convenit şi cu Comisia ca legea să fie promulgate la 1 ianuarie pe urmă ministerul să aibă câteva luni ca să o poată pregăti să o pună în aplicare”, a spus premierul, întrebat dacă pensiile vor creşte de la 1 ianuarie anul viitor.