Selecţionerul Tomas Ryde a declarat, miercuri, că echipa României a fost într-o situaţia dificilă de la începutul turneului final al CM din Japonia, din cauza problemelor legate de scandalul de dopaj de la Corona Braşov şi din cauza accidentărilor unor jucătoare, potrivit news.ro.
„Felicitări echipei României pentru acest turneu. Am fost într-o situaţie dificilă când am început turneul, am avut accidentări şi alte probleme, dar am supravieţuit. Suntem fericiţi că am reuşit să ajungem în grupele principale. În ceea ce priveşte echipa Japoniei, să jucăm împotriva lor astăzi a fost fantastic. Au jucat foarte bine, au viteză mare în joc şi calităţi tehnice foarte bune. Felicitări echipei Japoniei, a fost fantastică! Faptul că a trebuit să lăsăm patru jucătoare acasă, în România, din cauza scandalului de dopaj de la Braşov, a afectat foarte mult echipa şi a creat un mare sentiment de tristeţe în cadrul grupului. Întotdeauna mai avem şi accidentări în timpul unui astfel de turneu, deci în final ne-a fost foarte dificil. Cred că am jucat fără opt jucătoare astăzi. Apreciez ceea ce au reuşit jucătoarele noi, Patricia Vizitiu, Elena Dache şi Anca Polocoşer, care au ajuns la echipă cu o zi înainte să plecăm spre Japonia. Din acest punct de vedere, sunt foarte mândru să fiu antrenorul naţionalei României, pentru faptul că am reuşit să ajungem în grupele principale şi pentru felul în care am încercat să jucăm. Nu am avut nicio şansă în faţa Rusiei, nu am avut nicio şansă astăzi, dar, per total, le-am oferit jucătoarelor tinere o experienţă foarte bună”, a spus Ryde, potrivit telekomsport.ro.
Echipa feminină de handbal a României a fost învinsă, miercuri, cu scorul de 37-20 (18-8), de Japonia, în ultimul meci din cadrul grupei principale II a Campionatului Mondial, suferind cea mai dură înfrângere la acest turneu final. România încheie pe ultimul loc grupa, fără nicio victorie şi fără niciun punct, şi pe locul 12 competiţia.
Celelalte rezultate ale tricolorelor la această ediţie a CM sunt următoarele: 16-31 cu Spania, 29-24 cu Senegal, 22-20 cu Kazahstan, 26-27 cu Muntenegru, 28-27 cu Ungaria, 18-27 cu Rusia şi 22-34 cu Suedia.