MediaTRUST prezintă vizibilitatea în media a tuturor Federațiilor Sportive din România, de la 1 – 31 iulie 2023.
Top 10 – Cele mai mediatizate Federații Sportive din România
Din totalul de 10.039 de mențiuni media dedicate Federațiilor Sportive din România, peste 5.000 dintre acestea se concentrează pe activitățile Federației Române de Fotbal (FRF), constituind peste jumătate din totalul mențiunilor.
Federația Română de Fotbal (FRF) a fost menționată în 5.085 de articole, iar vârful de expunere a avut loc pe data de 18 iulie, în contextul în care FRF a depus candidatura Bucureștiului pentru organizarea finalei Europa League, din 2026 sau 2027, pe Arena Naţională. În același cadru, Federația Română de Fotbal a dezvăluit și planurile pentru Arena Națională din București, stadionul desemnat pentru meciurile tricolorilor împotriva echipelor Andorra și Elveția în preliminariile Euro 2024.
În iulie, natația a urcat de pe poziția a șasea până pe locul al doilea în clasamentul celor mai mediatizate Federații Sportive, având nu mai puțin de 809 de mențiuni în materiale jurnalistice. Momentul de maximă vizibilitate a fost pe 27 iulie, focalizarea predominantă a atenției fiind pe finala de 100 de metri liber din cadrul Campionatelor Mondiale de Natație desfășurate în Japonia, unde David Popovici a ocupat poziția a șasea. De asemenea, știrile au adus în prim-plan realizările lui Constantin Popovici și Cătălin Preda, medaliați cu aur și argint la proba de sărituri în apă de la înălțimea de 27 de metri, în cadrul Campionatelor Mondiale de Natație de la Fukuoka. Pe segmentul TV, Euronews Romania a fost lider prin difuzarea a 39 de materiale în care Federația Română de Natație a fost menționată.
Federația Română de Handbal urcă pe poziția 3, cu 332 de materiale jurnalistice în care a fost menționată, după ce în luna iunie s-a clasat pe locul 4. Creșterea semnificativă a atenției mediatice este generată în principal de subiecte precum victoria României care a cucerit medaliile de bronz la Campionatul European de handbal feminin Under-19, după ce a învins formaţia Portugaliei. La TV, ProTV și Pro Arena au difuzat cele mai multe materiale în care Federația Română de Handbal a fost menționată.
Federația Română de Ciclism a urcat pe poziția a patra în clasamentul mediatizării, acumulând un total de 287 de articole în presă, față de locul opt ocupat în luna iunie. Creșterea vizibilității a fost influențată de anunțul că Federația Română de Ciclism, în colaborare cu Agenția Națională pentru Sport și Auchan România, organizează ediția din 2023 a Turului României, o competiție de ciclism rutier de anvergură în sud-estul Europei. Evenimentul se va desfășura între 4 și 10 septembrie, pe un traseu de peste 930 de kilometri, care va străbate localități precum Suceava, Piatra Neamț, Focșani, Tulcea și Călărași, cu finala în premieră la București, în zona Palatului Parlamentului și între Piața Constituției și Piața Unirii.
Federația Română de Tenis, revine în top 5, cu 281 de mențiuni în presă, după ce în luna iunie se afla pe poziția 16. Subiectele care au prins contur au fost legate de anunțul noului director general al Federației, dar și de aspectele privind suspendarea Simonei Halep și așteptarea verdictului în cazul scandalului de dopaj. Aceste subiecte au cunoscut o amplă mediatizare în mediul online.
În cursul lunii iulie, Federația Română de Baschet își menține poziția în topul celor mai vizibile Federații Sportive, clasându-se pe locul 6 cu un total de 264 de mențiuni în presă. Un punct culminant în materie de vizibilitate a avut loc în data de 28 iulie, când Craiova a devenit gazda Campionatului European feminin U20 în baschet. Această competiție, desfășurată în intervalul 28 iulie – 6 august, este recunoscută drept una dintre cele mai prestigioase competiții de baschet feminin pentru junioare în Europa.
Tenisul de masă înregistrează o urcare în clasament, de pe poziția 9 pe cea de-a șaptea, Federația fiind menționată în 232 de materiale în luna iulie. Momentul de vârf al vizibilității Federației Române de Tenis de masă a avut loc pe data de 19 iulie, în contextul în care echipele masculină şi feminină ale României au câştigat medaliile de aur la Under-19, la Campionatele Europene de tenis de masă pentru juniori U15 şi U19 de la Gliwice (Polonia).
Federația Română de Yachting intră în top 10, menționată în 224 de materiale jurnalistice.
Federația Română de Automobilism Sportiv a fost menționată în 218 materiale jurnalistice în luna iulie. A avut un vârf al vizibilității în 10 iulie, când presa online și social media au relatat faptul că Norris Mageanu, Președinte al Federației Române de Automobilism Sportiv din 2015, a devenit membru al organizației locale PNL Câmpulung.
Federația Română de Canotaj coboară de pe poziția a doua în luna iunie la locul zece în luna iulie. Cu un total de 212 mențiuni, atenția a fost concentrată pe performanțele României la Campionatul Mondial de Tineret (U23) de la Plovdiv, eveniment ce a generat un interes semnificativ în mass-media.
Federația Română de Volei coboară de pe poziția a cincea și ajunge în iulie pe locul 11, fiind menționată în 203 materiale, cele mai multe fiind în online și social media, în contextul în care Timișoara a găzduit Campionatul European de Volei pe plajă U22 masculin și feminin.
Pe locul 12 s-a poziționat Federația Română de Gimnastică, cu 137 de mențiuni în media, urmată de Federația Română de Rugby, care a înregistrat 133 de materiale în care a fost menționată. În schimb, Federația Română de Atletism urcă în clasament, de la 78 de materiale în iunie, pe locul 14 în iulie, fiind menționată în nu mai puțin de 130 articole în presă. Federația Română de Oină urcă în top pe locul 15, având 128 de materiale monitorizate, în timp ce Gimnastica Ritmică (Federația Română de Gimnastică Ritmică) urcă și ea mult în clasament, până pe poziția 16 în iulie, fiind menționată în 109 de articole. Federația Română de Șah este pe 17, având 107 mențiuni și este urmată de Federația Română de Box, clasată în iunie pe locul 18, fiind menționată în 101 materiale, în timp ce Federația Română de Tir Sportiv ocupă locul 19, cu 89 mențiuni în presă. Federația Română de Culturism și Fitness se află pe locul 20, cu 88 de mențiuni în media.
Vizibilitatea altor Federații sportive din România în luna iulie.
Federația Română de Haltere urcă în clasamentul din iulie, după ce luna precedentă s-a poziționt la coada clasamentului și se evidențiază prin prezența sa în 65 de materiale jurnalistice, urmată de Federația Română de Lupte și Federația Română de Motociclism, care au avut 63 respectiv 59 mențiuni în iulie. De asemenea, Federația Română de Tir cu Arcul a fost menționată în 49 de materiale, în timp ce Federația Română de Alpinism și Escaladă a avut referințe în 46 de materiale, aproape de Federația Română de Triatlon, cu 45 materiale jurnalistice. La un pas de ele se află și Federația Română de Polo, cu 44 de mențiuni. O scădere a fost înregistrată de Federația Ecvestră Română, care a fost citată în 43 de materiale, comparativ cu cele 104 din luna iunie. În același timp, Federația Română de Judo coboară în clasament, fiind menționată în 40 de articole, la egalitate cu Federația Română de Arte Marțiale. Federația Română de Scrimă a avut un număr de 39 de mențiuni în mass-media în perioada monitorizată de mediaTRUST. Federația Română de Orientare urcă în clasament cu 31 de materiale în care a fost menționată.
În cadrul perioadei monitorizate, mai multe Federații sportive din România au avut prezență în mass-media, însă au înregistrat număr variat de mențiuni și s-au situat în partea de jos a clasamentului. Printre Federațiile care au primit mai multă atenție se numără Federația Română de Schi Biatlon, cu 25 de mențiuni și Federația Română de Darts, cu 22 de mențiuni. Pe locul următor se află Federația Română de Kaiac-Canoe, cu 21 de mențiuni în articolele jurnalistice, urmată de Federația Română de Karate, cu 20 de mențiuni și Federația Română de Minifotbal din România, cu 19 mențiuni. Comitetul Național Paralimpic și Federația Aeronautică Română, au avut fiecare câte 18 materiale în care au fost menționate și sunt urmate de Federația Română de Dans Sportiv cu 17 mențiuni. Alte Federații au fost menționate în ordine descrescătoare, cum ar fi Federația Română de Taekwon-do ITF (15 mențiuni), Federația Română de Badminton (10 mențiuni), Federația Română de Arte Martiale de Contact, precum și Federația Română de Modelism și Federația Română de Cricket (10 mențiuni fiecare). În continuare, Federația Română de Hochei pe Gheață, Federația Română de Baseball si Softball, Federația Română de Snooker, Federația Română de Pescuit Sportiv, Federația Română de Bridge au avut 7 mențiuni fiecare, în timp ce Federația Română de Kempo și Federația Română de Vovinam Viet-Vo-Dao au fost la egalitate, menționate de 6 ori, foarte aproape de Federația Română de Squash și Federația Română de Scrabble, Federația Română de Popice și Federația Română de Patinaj, care au avut fiecare câte 5 mențiuni în presa lunii iulie. Federația Română de Powerlifting a fost menționată în 4 materiale. La același număr de mențiuni au fost și Federația Română de Golf și Federația Română de Aikido, iar imediat după acestea este Federația Română de Fotbal Tenis CAJ. În partea de jos a clasamentului se mai situează Federația Română de Karting, Federația Română de Hochei pe Iarbă și Federația Română de Backgammon, toate cu câte 1 mențiune în luna iulie. Federații precum Radioamatorism, Taekwondo WT, Wushu Kungfu, Chanbara, Pangration Athlima, Sambo, Bob și Sanie și Bowling, nu au beneficiat de mențiuni în presă în cursul lunii iulie, în niciunul dintre mediile de difuzare monitorizate.
Metodologie
Analiza include toate materialele din presa tipărită, posturile de radio și TV monitorizate de mediaTRUST precum și site-urile, paginile oficiale facebook, twitter, instagram, youtube, bloguri, podcast-uri si comentarii rețele socializare. Pentru mai multe detalii privind monitorizarea presei scrise, radio, TV, online și social media consultați www.mediatrust.ro.
Pentru măsurarea impactului (audienţei) materialelor incluse în studiu sunt folosite datele de audienţă furnizate de ARMA (pentru televiziuni), BRAT (pentru presa tiparită), ARA (pentru radio) şi metode proprietate mediaTRUST în cazul mediului online (inclusiv Social Media).
Despre mediaTRUST
Înființată în 1999 cu capital românesc, în prezent parte a Institute of Media Monitoring (IMM) din Polonia, mediaTRUST România, este compania de monitorizare media cu capital privat cu cea mai îndelungată experiență pe piață si cel mai vast portofoliu de clienți. De serviciile mediaTRUST beneficiază cele mai importante instituţii naţionale (Administraţia Prezidenţială, Guvernul României), companii autohtone şi internaţionale. Din 2004 suntem membri ai organizaţiei internaţionale de elită FIBEP (Federation Internationale des Bureaux d’Extraits de Presse), iar în 2014 am devenit membri BRAT (Biroului Român de Audit Transmedia) şi ARMA (Asociaţiei Române pentru Măsurarea Audienţelor).