Trafic blocat pe DN 13 la între Brașov și Sighișoara: Accident! FOTO

Trafic rutier blocat pe DN13, în localitatea Bunești, din județul Brașov, din cauza unui accident de circulație. Două TIR-uri s-au izbit pe sensul de mers către Sighișoara. În urma impactului unul dintre șoferii implicați în accident a murit pe loc.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că circulația rutieră pe DN13 (E60) Brașov – Sighișoara este întreruptă total în zona localității Bunești, județul Brașov, din cauza unui accident.

Se pare că șoferul care a provocat accidentul a adormit la volan. „Pe fondul adormirii la volan, un TIR a lovit din spate remorca unui alt autotren. În urma leziunilor suferite, șoferul responsabil pentru accident a decedat”, au anunțat polițiștii.

Citeste și:  IPJ Brașov a organizat o conferință pentru liceeni pe tema consumului de droguri 

Echipele de intervenție încearcă să elibereze drumul pentru ca circulația să se reia cât mai curând.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.