Traficul feroviar pe segmentele Valea Largă – Braşov şi Predeal – Azuga se desfăşoară pe un singur fir, din ambele sensuri

Traficul feroviar pe segmentele Valea Largă – Braşov şi Predeal – Azuga, inclusiv pe anumite linii din staţiile Predeal şi Azuga, se desfăşoară pe un singur fir, din ambele sensuri, din cauza ruperii pantografului de la locomotiva trenului IR 1742, la ieşire din staţia Azuga, informează luni purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan, potrivit Agerpres.

Pentru restabilirea condiţiilor normale de trafic, SRCF Bucureşti acţionează cu drezine pantograf pentru repunerea sub tensiune a liniei de contact, iar CFR Călători a îndrumat o locomotivă de ajutor pentru trenul IR 1742.

Potrivit sursei citate, din cauza defecţiunii de la locomotiva trenului IR 1742, alte două trenuri – R 3024 şi trenul privat 11632 – vor înregistra întârzieri la destinaţie, deoarece staţionează în spatele trenului IR 1742, care aşteaptă locomotiva de ajutor. Celelalte garnituri, care tranzitau cele două segmente feroviare, au circulat pe celălalt fir.

Citeste și:  A doua ediție ”Battle of the Bands”, pe 12 decembrie, la Centrul Cultural din Bușteni

„Transmitem scuze călătorilor pentru întârzierile înregistrate de trenurile care staţionează temporar la această oră şi îi asigurăm că personalul feroviar al SRCF Bucureşti depune toate eforturile necesare pentru restabilirea circulaţiei în condiţii normale, în cel mai scurt timp”, a precizat reprezentantul CFR SA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.