Un copil în vârstă de doar 3 luni și-a pierdut viața, marți seară, în urma unui grav accident rutier produs pe DN 13, în zona Hanul din Ardeal, între un camion și un autoturism. Alte trei persoane au fost rănite, fiind necesară intervenția echipajelor de descarcerare și a personalului medical de urgență.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov, accidentul a fost anunțat în jurul orei 21:00, iar la fața locului au fost mobilizate un echipaj de descarcerare, un echipaj de stingere cu apă și spumă, trei echipaje SMURD și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean.
În autoturism se aflau patru persoane, trei dintre acestea fiind extrase de echipajul de descarcerare. Salvatorii au intervenit pentru acordarea asistenței medicale victimelor și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.
Din nefericire, copilul de 3 luni nu a supraviețuit accidentului.
Celelalte trei persoane din autoturism au suferit diferite traumatisme. Un bărbat de 35 de ani prezenta dureri abdominale și la nivelul membrelor inferioare, un alt bărbat, în vârstă de 27 de ani, a suferit un traumatism cranio-cerebral, iar o femeie de 22 de ani acuza dureri la nivelul coloanei cervicale.
Conform informațiilor transmise de ISU Brașov, cei trei răniți urmau să fie transportați la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate și investigații suplimentare.
Deocamdată, circumstanțele în care s-a produs accidentul nu au fost precizate de autorități.
