Accident cu opt victime, dintre care una decedată, în urmă cu puțin timp, pe DN73, la intrarea în Râșnov. O fată de 25 de ani a decedat pe loc, iar alți trei tineri au fost transportați de urgența la spital. Impactul a fost violent și potrivit martorilor, s-a produs în momentul în care șoferul uneia dintre mașini ar fi intrat într-o depășire fără să se asigure. La fața locului, au fost trimise două autospeciale cu apă și spumă și un echipaj de descarcerare de la ISU Brașov.
Potrivit ISU Brașov, șase dintre cei șapte răniți se află în stare gravă. Este vorba despre un bărbat de 42 ani cu fractura clavicula, un altul de 21 ani, cu traumatism cranio facial si escoriatii la membrele inferioare si superioare, al treilea rănit are 22 ani și a suferit un traumatism cranio cerebral si plagi frontale, al patrulea rănit are 20 ani și acuză dureri toracice, al cincilea un pasager de 21 de ani cu o fractură de tibie, iar cel de-al șaselea rănit are 34 de ani și a suferit un traumatism arcada, dureri la coloana
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov a anunţat că unul dintre şoferi consumase alcool, fapt care a reieşit în urma testării celor trei conducători auto implicaţi în accident. În cazul acestuia, rezultatul a fost de 0,38 mg/l în aerul expirat.
Traficul pe DN73 este blocat în zona accidentului.