Fostul președinte al României, Traian Băsescu a declarat că nu va fi nevoie de o tăiere a pensiilor și salariilor, pentru că România nu se va confrunta cu lipsa banilor. Totodată, Băsescu, a declarat în direct la Digi24 că atunci când au fost luate deciziile politice de mărire a pensiilor și salariilor, guvernele au avut în vedere faptul că România nu produce acești bani pentru a susține majorările, dar s-a știut că extstă posibilitatea împrumutării acestor bani. În acest sens, fostul președinte s-a amuzat spunând că o să-i spună nepoatei, că ea este cea care va plăti pentru pensia lui.
„România nu va duce lipsă de bani. Pentru că este evident că atunci când s-a luat decizia politică de a se mări pensiile și salariile, guvernele au știut că economia românească nu produce bani, pentru a crește pensiile și salariile în această manieră, în schimb au știut că pot împrumuta bani, ceea ce fac. Deci aceste măriri de salarii și pensii nu se fac pe ceea ce produce economia românească, ci se fac pe datorie. V-aș da un exemplu, Teodorovici a împrumutat și pe 30 de ani, sume mari de bani, ei, când o să fiu convins că înțelege o să-i spun nepoțelei mele că ea va plăti pensia pe care am luat-o eu. Deci mergem pe împrumuturi și nu vom avea niciodată o situație de lipsă de bani, cum a fost în 2010, când intrasem în lipsă de bani, nu pentru că nu erau bani pe piață, că erau bani pe piață, dar România ajunsese să împrumute cu 8-9% dobândă și cu rambursarea banilor în trei luni, asta era nivelul de încredere pe care țara îl avea atunci pe piață. Acesta este motivul pentru care am fost nevoiți să luam măsuri care, sper eu, nu vor fi luate acum, pentru că avem spațiu în care să putem împrumuta bani. Spațiul este dat de reglementările Maastricht, care ne dă voie să împrumutăm până la 60% din PIB”, a declarat fostul președinte, Traian Băsescu.