Transport pe cablu până la Cetățuia Brașovului, variantă luată în calcul de municipalitate

Municipalitatea analizează pe termen lung implementarea unui sistem de transport pe cablu pentru accesul la Cetățuia Brașovului, unul dintre obiectivele turistice importante ale orașului.

Deocamdată, în perioada următoare, se vor desfășura lucrări de punere în siguranță a monumentului și de deschidere a spațiului exterior al Cetățuii, care a reintrat recent în patrimoniul orașului după șapte ani de procese. În timpul revendicării în instanță, Cetățuia a fost închisă și a suferit degradări, necesitând intervenții urgente.

„Luăm în calcul și care sunt soluțiile de accesibilizare a acestui monument istoric important pentru Brașov, astfel încât brașovenii și turiștii să poată ajunge mai ușor la Cetățuie. Una dintre variante este cea a unui sistem de transport pe cablu care să plece din Parcul Titulescu până la Cetățuie, astfel încât pentru cei care vor să o viziteze, le va fi foarte ușor să ajungă la acest monument istoric”, a declarat Purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, citat de RRBV.

Citeste și:  Jocul tradițional al urșilor, adus la Brașov de cetele din Leorda-Comănești

Ideea unui transport pe cablu sau a unui lift pe plan înclinat cu cremalieră fusese discutată și de fostul președinte al Consiliului Județean Brașov, Aristotel Căncescu, dar proiectul nu a fost realizat până în prezent.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.