
Trei profesori din județul Brașov care au susţinut examen la disciplina Psihopedagogie specială au obţinut punctaj maxim la proba scrisă a Definitivatului.
Rezultatele au fost afişate în urmă cu puţin timp, pe definitivat.edu.ro, iar în judeţul Braşov avem o rată de promovare de 77,3%, înainte de contestaţii. În cifre, asta înseamnă că, din peste 260 de candidaţi care au fost prezenţi în sala de examen, 204 l-au promovat.
Cei care nu sunt mulţumiţi de rezultat pot depune contestaţii astăzi şi mâine, până la ora 12:00, la centrul de examen.
Concursul de definitivat este o probă de intrare și avansare în cariera didactică. Examenul este susținut de cadrele didactice care au cel puțin un an vechime în învățământ, iar Definitivatul este obligatoriu în cazul în care o persoană își dorește grade didactice.
Se va acorda titlul de profesor cu drept de practică în învățământul preuniversitar, dar și definitivarea, cadrelor care dețin competențe necesare pentru profesia în cariera didactică.
Sursa foto: Freepik