Trendul prețurilor la apartamente în Brașov și în țară

În iulie, prețurile apartamentelor s-au majorat atât pe plan național, cât și în câteva centre regionale importante, în frunte cu Bucureștiul, suma medie solicitată la nivel de țară crescând cu 2,7%, de la 1.216 euro pe metru pătrat util în iunie, la 1.249 de euro pe metru pătrat.

Valoarea actuală este cu doar 3,1% mai mare decât cea consemnată în perioada similară a anului trecut, respectiv 1.212 euro pe metru pătrat util. Deși majorări de preț au fost consemnate și pe segmentul locuințelor vechi, cele mai semnificative scumpiri au avut loc pe segmentul celor nou-construite.

În iulie, apartamentele disponibile spre vânzare s-au apreciat cel mai mult în Capitală: este vorba despre un avans de 2,6%, de la 1.284 la 1.318 euro pe metru pătrat util. Interesant este că această evoluție nu a făcut decât să aducă Bucureștiul la nivelul de preț valabil în urmă cu 12 luni, valoarea actuală fiind chiar identică cu cea din perioada similară din 2018. Locuințele din blocurile vechi au înregistrat un plus de 1,8% luna trecută (de la 1.228 la 1.250 de euro pe metru pătrat), în vreme ce, în cazul unităților locative din cadrul noilor ansambluri rezidențiale, creșterea a fost mai semnificativă, cifrându-se la 3,9% (de la 1.323 la 1.375 de euro pe metru pătrat).

Citeste și:  Braconaj cu câini dresați și vânat ilegal, descoperit de polițiștii brașoveni

În Brașov, Indicele Imobiliare.ro a consemnat o scădere de 0,4% luna trecută, de la 1.133 la 1.128 de euro pe metru pătrat util. Pretențiile actuale ale proprietarilor sunt cu 5,3% mai mari decât în perioada similară a anului trecut, când ajungeau la o medie de 1.071 de euro pe metru pătrat; Brașovul se situează, astfel, pe locul al doilea în clasamentul anual al diferențelor de preț, după Cluj-Napoca. Tendința descendentă de luna trecută a fost susținută în mod exclusiv de segmentul apartamentelor noi, care s-au ieftinit cu 1,7%, de la 1.167 la 1.147 de euro pe metru pătrat. Locuințele din blocurile vechi, pe de altă parte, s-au apreciat cu 0,4%, de la 1.113 la 1.117 euro pe metru pătrat.

În Cluj-Napoca, așteptările proprietarilor de apartamente au crescut cu 1,1% luna trecută, de la 1.589 la 1.606 euro pe metru pătrat util. De menționat este că cea din urmă valoare este cu 6,3% mai mare decât cea valabilă în perioada similară a anului trecut, respectiv 1.511 euro pe metru pătrat – aceasta fiind cea mai mare diferență anuală de preț dintre cele șase centre regionale monitorizate constant de Imobiliare.ro. Creșteri au fost consemnate pe ambele segmente de piață analizate: locuințele vechi s-au apreciat cu 0,9% (de la 1.595 la 1.610 euro pe metru pătrat), iar cele noi cu 1,1% (de la 1.584 la 1.602 euro pe metru pătrat).

Citeste și:  S-a terminat Yellowstone: ce urmează?

În Constanța, apartamentele scose la vânzare au consemnat, per ansamblu, o creștere de 0,7% în a doua lună de vară, de la 1.130 la 1.138 de euro pe metru pătrat util. Nivelul actual de preț este foarte apropiat de cel consemnat în urmă cu un an, când pretențiile vânzătorilor ajungeau la 1.139 de euro pe metru pătrat. În iulie 2019, prețurile au evoluat diferit pe cele două segmente de piață analizate: apartamentele vechi s-au scumpit cu 1,1% (de la 1.133 la 1.145 de euro pe metru pătrat), în vreme ce unitățile locative nou-construite s-au ieftinit cu 0,4% (de la 1.121 la 1.117 euro pe metru pătrat).

În Iași, indicele Imobiliare.ro a înregistrat o creștere de 2% în iulie (a doua după cea din București), de la 1.017 la 1.037 de euro pe metru pătrat. Comparativ cu perioada similară din 2018, când valoarea medie de listare a unui apartament era de 1.016 euro pe metru pătrat, nivelul actual de preț este cu 2,1% mai mare. Luna trecută, locuințele din blocurile vechi s-au apreciat ușor, mai exact cu 0,3%, de la 1.015 la 1.018 euro pe metru pătrat. Pe segmentul apartamentelor noi, pe de altă parte, a avut loc un avans mult mai important, respectiv 3,5%, de la 1.018 la 1.054 de euro pe metru pătrat.

Citeste și:  Bradul de Crăciun al clubului Kids Tâmpa Brașov a umplut sala cu aproape 1000 de sportivi ai Brașovului

Timișoara este, alături de Brașov, al doilea centru regional în care suma medie solicitată pentru un apartament a fost mai mică în iulie față de iunie. În cazul de față, scăderea a fost destul de semnificativă: -1%, de la 1.239 la 1.226 de euro pe metru pătrat util. În acest context, nivelul actual de preț este cu doar 2,2% mai mare decât cel valabil în urmă cu un an, respectiv 1.200 de euro pe metru pătrat. Scăderi de preț au fost consemnate luna trecută atât pe segmentul apartamentelor vechi (-1%, de la 1.244 la 1.231 de euro pe metru pătrat), cât și pe cel al locuințelor noi (-0,7%, de la 1.220 la 1.212 euro pe metru pătrat).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.