Trofeul Valea Cetăţii Râşnov Pro-X, în acest weekend! Vezi programul …

Viteză în coastă, la sfârșitul acestei săptămâni, pe unul dintre cele mai consacrate trasee din țară. Șoseaua dintre Râșnov și Poiana Brașov! Trofeul Valea Cetăţii Râşnov Pro-X se va desfăşura în perioada 22-24 septemebrie, pe aceeaşi configuraţie a traseului de 4 kilometri şi înclinare medie de 5,75 procente. Sâmbătă – 23 septemebrie sunt prgramate cinci urcări, iar duminică, 24 septemebrie, de la ora 13.30 încep manșele de concurs, după două manșe de recunoșteri pe drumul naţional 1E ce leagă Râşnovul de Poiana Braşov.

Pornind de la citatul lui Publilius Syrus, cluburile sportive Auto Blic Brașov și DTM Brașov și-au unit pasiunea, dedicarea și profesionalismul cu scopul organizării unei etape de viteză în coastă care să se desfășoare în jurul unui singur nucleu: unitatea

Trofeul Valea Cetății Râșnov Pro-X s-a născut din dorința cluburilor brașovene de a reuni – la startul unei singure etape – toți sportivii competițiilor de viteză în coastă din țară

După ce sezonul principalelor competiții naționale de viteză în coastă a luat o turnură neașteptată ca urmare a anulării etapelor de la Cheile Grădiștei și Sinaia, cluburile sportive Auto Blic Brașov și DTM Brașov, sprjinite de Comisia de Viteză în Coastă au găsit soluția UNIRII. Mai precis organizarea simultană a etapei a șasea din CNVC și celei de-a patra din TNMVC. Locația? Unde altundeva decât pe unul dintre cele mai consacrate trasee de viteză în coastă din țara noastră – Valea Cetății din Râșnov.  Astfel, istoricul traseu râșnovean vă găzdui, după etapa de Masters din primăvară, și în toamnă aceasta o etapă îmbinând ambele competiții majore ale vitezei în coastă românești.

Citeste și:  Brașovenii au din nou acces la Bazinul Olimpic! Înot la prețuri accesibile în Brașov (Galerie Foto)

De aceasta data sub denumirea de – Trofeul Valea Cetății Râșnov Pro-X

”Anvergura organizatorică a unei etape unite de viteză în coastă necesită o logistică aparte, mai complexă. Pentru asta ne-am unit și noi forțele cu nimeni alții decât prietenii noștri de-o viață de la clubul  DTMotorsport Brașov. Prieteni și colegi pe care îi salut cu recunoștință și le urez Bun venit!  Sunt convins că împreună vom reuși să adăugăm un plus de valoare evenimentului dedicat unirii ramurii sportive de viteză în coastă”, a declarat Bela Stoica, președintele A.C.S. Auto Blic Brașov

„N-aș categorisi această etapă ca pe-o noutate pentru mine și echipa mea, întrucât de peste 25 ani suntem implicați alături de Auto Blic în buna organizare și desfășurare a evenimentelor de sport auto, din postura de parteneri. Cu toate acestea, pentru clubul nostru sportiv – DTM Braşov – implicarea în Trofeul Valea Cetății Râșnov în calitate de organizatori reprezintă o premieră de care suntem mândri, onorați și mai mult decât atât: pregătiți și determinați să oferim tuturor o etapă fără cusur. Am convingerea că experiența noastră ca sportivi dar și ca specialiști în asistență tehnică în motorsport – prin intermediul Cyclon Motorsport – ne vor călăuzi pașii înspre realizarea unei etape unite de un adevărat succes.”, a completat István Barabás, președintele C.S. DTM Braşov

Citeste și:  Surpriză de Sărbători: Wizz Air anunță zboruri suplimentare de la Brașov către Londra și Budapesta

Trofeul Valea Cetății Râșnov Pro-X se va desfășura în perioada 22-24 Septemebrie pe aceeași configurație a traseului de 4000 metri lungime și înclinare medie de 5,75 procente. Ziua 0 a evenimentului – adică cea de Vineri, 22 Septembrie – va fi dedicată verificărilor tehnice și administrative, respectiv Startului Festiv în care vor fi prezentați toți sportivii participanți – locația acestor activități fiind la Sala de Sport din Râșnov – pentru verificările administrative, respectiv Noua Parcare a Cetății Râșnov – pentru celelalte două programe. Sâmbătă – 23 Septemebrie și Duminică – 24 Septemebrie, drumul național 1E ce leagă Râșnovul de Poiana Brașov va răsuna datorită glasului motoarelor cu mulți cai putere, urmând ca liniștea să se așterne peste Valea Cetății după Festivitatea de premiere, programată pentru după-amiaza zilei de 24 Septembrie – în Noua Parcare a Cetății Râșnov.

Regulamentul particular precum și restul documentelor aferente au fost deja publicate și se regăsesc pe www.autorally.ro, perioada înscrierilor fiind deschisă până la data de Marți, 19 Septembrrie – ora 20:00. De asemenea, reprezentanții presei și domeniului foto-video din sportul cu motor pot transmite cererea de acreditare (regăsită în link-ul precedent) până la data de 15 Septembrie, ora 20:00 – la adresa presa@autorally.ro

Citeste și:  I.P.J. Brașov: Persoane reținute pentru înșelăciune în urma unor anunțuri false privind închirierea unor imobile (VIDEO)

Trofeul Valea Cetății Râșnov Pro-X 2023 – un proiect cofinanțat de Consiliul Județean Brașov este organizat de Clubul Sportiv DT Motorsport Brașov în parteneriat cu Asociația Club Sportiv Auto Blic Brașov și se desfășoară sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv

Parteneri Oficiali:  DINAMIC 92, Pro-X – Cosmetică și Întreținere Auto,

Parteneri Principali: ADOS FRESH, DELANOI FRUCT SERVICE,  Tell Security Systems România, Turbo Car, Zizin, Silnef Security

Parteneri tehnici: Cyclon Motorsport, Saw Motorsport, Medecon, PrintINK, Centrul Medical Maria, Infinity Trophy

Parteneri media: Zile și Nopți, RockFM, Autorally.ro, BizBrașov, NewsBv.ro, Brasovstiri.ro

Trofeul Valea Cetății Râșnov Pro-X 2023 este organizat cu sprijinul Consiliului Local și Primăria orașului Râșnov, al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Țara Bârsei” Brașov, Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov, Grupării de Jandarmi Mobilă Brașov, Inspectoratului Județean de Poliție Brașov – Serviciul de Poliție Rutieră, Biroul de Poliție stațiunea Râșnov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.