Trotinetele electrice NU revin în Brașov, în ciuda celor peste 14.000 de semnături pentru reintroducerea lor

Brașovul rămâne, cel puțin pentru moment, fără trotinete electrice de închiriat. Reprezentanții Primăriei municipiului Brașov au anunțat că avizul negativ dat de Comisia de Circulație la începutul anului privind funcționarea acestui serviciu rămâne valabil pe tot parcursul lui 2025. Asta înseamnă că serviciile de închiriere a trotinetelor electrice nu vor fi reluate prea curând în oraș.

Decizia autorităților vine chiar după ce Asociația Coaliția pentru Economia Digitală – care reprezintă cele două companii ce ofereau acest tip de transport alternativ – a depus o nouă solicitare oficială la primărie, însoțită de o petiție cu peste 14.000 de semnături ale brașovenilor care cer reintroducerea trotinetelor electrice.

Citeste și:  Lucrările la pârâul Graft, oprite după descoperirea unor probleme grave. Trotuar în pericol de prăbușire în zona Piața Brassai

„Amândoi operatorii au identificat soluții pentru chestiunile ridicate de primărie, de la identificarea locurilor de parcare prestabilite în centrul orașului și chiar am mers până la a le extinde la nivelul întregului oraș. Limitarea vitezei și accesul interzis în zonele pietonale, lucru care era deja implementat. Mai mult decât atât, serviciile de trotinete închiriate pot să interzică accesul în anumite zone pe care primăria le dorește în funcție de necesitățile urbane. Inclusiv sesiuni de educație rutieră pe care le-am realizat cu Poliția Română au fost puse pe masa soluțiilor. Cei doi operatori au în aplicație inclusiv soluții de teste cognitive, pentru a determina eventuali utilizatori care ar folosi trotinetele sub influența băuturilor alcoolice. Inclusiv patrule pietonale care ar strânge și colecta trotinetele abandonate pe domeniul public”, a spus Cătălin Codreanu, reprezentant al Asociației Coaliția pentru Economia Digitală, citat de Radio România.

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, „În misiune cu Moș Crăciun” și anul acesta

Primăria menține poziția: fără trotinete în 2025

În ciuda argumentelor aduse de companii, poziția oficială a municipalității rămâne fermă. Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, a declarat că decizia comisiei de circulație din ianuarie este definitivă pentru acest an.

„Având în vedere că încă de la începutul anului, Comisia de Circulație nu a avizat funcționarea sistemului de închiriere a trotinetelor electrice, acest aviz rămâne valabil pe tot parcursul anului, astfel încât sistemul de închiriere a trotinetelor electrice nu va fi funcțional în municipiul Brașov”, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Brașov, Sorin Toarcea.

În perioada în care serviciul de închiriere a trotinetelor a fost activ în Brașov, locuitorii orașului și-au exprimat nemulțumirea cu privire la modul în care aceste vehicule erau folosite de către utilizatori. Printre principalele probleme semnalate s-au numărat viteza mare cu care se circula pe trotuare, abandonarea trotinetelor în locuri neadecvate pe domeniul public și blocarea traficului rutier.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.