Trotinetele electrice sunt folosite aproximativ 40% din timp pentru a face legătura cu principalele mijloace de transport în comun

Trotinetele electrice Bolt sunt folosite de utilizatori în 40% din timp pentru a se deplasa pe distanțe scurte, de la sau până la stațiile mijloacelor de transport în comun, arată un studiu realizat de companie în 17 țări europene, inclusiv în România. Ponderea de utilizare a trotinetelor Bolt în România se situează aproape de nivelul mediei europene, respectiv 38%.

Utilizarea trotinetelor închiriate încurajează mai multe persoane să folosească transportul public, deoarece le oferă posibilitatea de a avea acces ușor la autobuz, metrou sau tramvai. Avantajul acestora este că respectă legislația națională și au viteză de deplasare limitată. În plus, trotinetele Bolt beneficiază de două tipuri de asigurare și includ tehnologii care au rolul de a preveni situațiile în care utilizatorii conduc iresponsabil, parchează neregulamentar sau se deplasează în tandem pe aceeași trotinetă.

Călin Leuștean, Micromobility Manager Bolt România, a declarat: „Serviciul nostru de închiriere a trotinetelor electrice ajută utilizatorii să se deplaseze în mediul urban pe distanțe scurte, într-un mod sustenabil, care ajută la decongestionarea traficului, mai ales la orele de vârf. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, peste 30% dintre deplasările cu mașina în Europa acoperă distanțe mai mici de 3 km, iar 50% acoperă mai puțin de 5 km. Acest lucru înseamnă că există un potențial foarte mare în regândirea modului în care ne deplasăm și ne ajută să luăm decizii care au un impact pozitiv asupra comunității, precum reducerea aglomerației, a zgomotului și a poluării orașelor.”

Citeste și:  George Simion îl susține pe Călin Georgescu: Sunt foarte bucuros că în turul al doilea ajunge un suveranist

Trotinetele Bolt au o viteză maximă de deplasare de 25 km/h, aceasta fiind limitată până la 15 km/h în anumite zone. Recent, compania a anunțat o serie de funcționalități în aplicație pentru prevenirea condusului iresponsabil și a parcării neregulamentare. La finalizarea unei curse, comportamentul utilizatorului este evaluat în funcție de trei componente: parcare, condus nesăbuit și deplasare în tandem.

Atunci când o trotinetă nu este folosită în mod corespunzător, imediat ce cursa este încheiată, utilizatorul primește o notificare pentru evaluarea comportamentului său, iar penalizările variază de la limitarea vitezei maxime de deplasare până la suspendarea temporară a contului.

Pe teritoriul României, Bolt depune eforturi constante de a educa utilizatorii prin campanii naționale, în parteneriat cu autoritățile locale și membri ai Poliției.

Citeste și:  Braşov: Patru bărbaţi, sancţionaţi după ce şi-au fotografiat buletinul de vot

„Popularitatea trotinetelor electrice a crescut semnificativ în ultimii ani, iar datele publicate de retailerii online confirmă și un număr tot mai ridicat de trotinete particulare. Foarte multe dintre acestea sunt neasigurate, au o viteză de deplasare de peste 50 km/h și nu pot fi controlate. Serviciile de închiriere a trotinetelor asigură un nivel mai ridicat de siguranță, management al funcționalităților și tehnologii care ajută la utilizarea lor în mod responsabil. Așadar, impunerea de restricții asupra operatorilor de trotinete sau interzicerea serviciilor de acest fel, nu doar privează un număr mare de utilizatori să folosească un mijloc de transport sustenabil într-un oraș aglomerat, dar pot genera comportamente neadecvate în trafic, dificil de monitorizat”, continuă Călin Leuștean.

Citeste și:  Votarea în străinătate la primul tur de scrutin s-a încheiat

Studiul realizat de Bolt demonstrează că trotinetele companiei au contribuit la evitarea a peste 2,4 milioane de kg de emisii de dioxid de carbon în 17 țări din Europa în 2022. Această cantitate este echivalentă a 18,5 milioane de pungi de plastic de unică folosință sau 2600 de zboruri dus-întors de la Paris la New York.

„Investițiile în sustenabilitate sunt esențiale pentru România, motiv pentru care și în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) fondurile alocate pentru tranziția verde se află în primul pilon. Administrațiile locale nu trebuie decât să propună și apoi să implementeze proiecte de infrastructură verde, cum sunt pistele de biciclete și trotinete, care să transforme orașele în spații prietenoase cu mediul, și să îmbunătățească traficul și, implicit, viața locuitorilor. Accesul la alternative verzi de transport este o soluție din care toate părțile implicate au de beneficiat”, încheie Călin Leuștean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.