
Măsurile luate anul trecut de autorități în privința voucherelor de vacanță au avut un impact negativ asupra turismului din țara noastră, susțin specialiștii în domeniu. Datele indică o scădere semnificativă atât în privința emiterii tichetelor de vacanță, cât și a decontării acestora, notează Rador.
„De la Ministerul de Finanțe din surse ANAT, spun că 66% mai puține vouchere s-au emis pe primele 11 luni ale anului, aproximativ 240 de milioane de euro economie, în ghilimele, pentru statul român, dar numai 30% s-a văzut în piață scăderea, pentru că au fost vouchere și din 2024, din perioada trecută. Înscrierile timpurii pentru 2026 au pornit bine în decembrie, dar asta poate să fie și datorită faptului că au fost reduceri foarte mari și atunci cei care oricum cumpără pentru la vară, au cumpărat acum. Nu știm cum vor evalua lucrurile, dar privim cu atenție”, susține Adrian Voican, reprezentantul unei agenții de turism.
În 2026, instituțiile publice pot acorda vouchere de vacanță în valoare de 800 de lei angajaților cu salarii de bază lunare nete de până la 6.000 de lei față de 8.000 de lei anul trecut, mai scrie sursa citată.