Turistele din România și Austria au fost ucise în Egipt de același rechin

Sezonul de reproducere stă la baza recentelor atacuri ale rechinilor în Marea Roşie, în urma cărora şi-au pierdut viaţa două turiste – o româncă şi o austriacă – în staţiunea Sahl Hashish, din Egipt, în condiţiile în care rechinii se aflau în căutare de hrană şi înotau în ape puţin adânci, a concluzionat o comisie de anchetă egipteană, informează marţi EFE, potrivit agenției naționale Agerpres.

Potrivit unui raport de opt pagini difuzat de comisia de specialişti de la protectoratul Mării Roşii şi de la Asociaţia de Conservare şi Protecţie a Mediului din Hurghada, „un singur exemplar de rechin tigru” s-a aflat în spatele celor două atacuri fatale din 1 iulie, „date fiind urmele de muşcătură de pe corpurile victimelor, care făceau snorkeling”, a informat cotidianul oficial egiptean Al Ahram.

Citeste și:  Ce să faci pentru a te ierta pe tine și pe ceilalți

Comisia a atribuit atacurile „prezenţei rechinului în ape puţin adânci, dat fiind că este sezonul de reproducere şi de depunere a ouălor, care începe de la jumătatea lunii aprilie şi se încheie la sfârşitul lunii iulie” şi a adăugat că „motivul din spatele atacului a fost cel mai probabil hrana”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.